Ministerul Finanțelor a început să perpetueze o stare de fapt în sensul că amână câteva zile publicarea execuției bugetare. Dacă în primele luni de guvernare PSD-ALDE, regula era clară: în fiecare zi de 25 a lunii, când toată lumea plătește taxele, contribuțiile și impozitele către bugetele de stat și de asigurări, se publică execuția, adică informațiile despre veniturile și cheltuielile bugetare pe luna precedentă. Cum cifrele au început să devină din ce în ce mai satisfăcătoare pentru guvernare, cu cheltuieli în creștere și cu venituri raportate la PIB care nu mai creșteau, Finanțele publicau execuția cu câteva zile mai târziu. Acum, suntem în 1 mai, iar execuția pe martie nu o avem. E a doua oară când se întârzie nepermis de mult. Pe 1 aprilie s-a publicat execuția pe februarie, iar acest obicei începe să e perpetueze. În februarie, s-a întârziat o singură zi, execuția publicându-se pe 26.   Execuția bugetară pe primele două luni ale acestui an relevă faptul că nu există niciun surplus la bugetul asigurărilor sociale, conform senatorului liberal Florin Cîțu. Conform acestuia deficitul este de 1,7 miliarde de lei. ”Deficitul la bugetul de pensii este foarte important în contextul legii bugetului de stat pentru 2019. Legea bugetului și legea plafoanelor au luat în calcul un surplus la bugetul de pensii în 2019. Asta înseamnă că nu există nicio influență asupra deficitului bugetului general consolidat așa cum a fost prezentat în Parlament. Mai simplu și să fie foarte clar. După primele 2 luni, dacă la bugetul de pensii ar fi fost surplus atunci deficitul bugetar ar fi fost de 3,5 miliarde lei și nu de 5,2 miliarde lei. În acest ritm deficitul bugetar pe cash ajunge la 3,5% din PIB în acest an. Este estimarea mea pentru 2019 dar și a CE și altor instituții private și chiar agenții de rating”, a spus Cîțu.   Potrivit acestuia, deficitul de pensii reprezintă dovada că bugetul pentru 2019 este construit pe date false. ”Dacă ar fi folosit datele reale ale execuției bugetare din 2018 ar fi trebuit să vină în Parlament cu un buget estimat pentru 2019 de cel puțin 3.5% din PIB sau ar fi trebuit să taie din cheltuieli. Este clar de ce nu vor să publice execuția bugetară la timp? Este clar de ce nu ne lasă să investigăm în detaliu execuția bugetară pentru 2018? Pentru mine este clar”, a mai spus Cîțu.