Dacă scenariul unei reveniri în 2011 se confirmă, "consolidarea finanţelor publice din statele membre ale Uniunii Europeană ar trebui să înceapă în 2011 cel târziu", au anunţat miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană în urma unei reuniuni ce a avut loc la Luxemburg.
În cadrul reuniunii anterioare, ce a avut loc la începutul lunii, miniştrii nu fixaseră o dată pentru începerea eforturilor bugetare, după ce au cheltuit zeci de miliarde de euro pentru susţinerea economiilor în faţa crizei.
Oficialii europeni au avertizat atunci unele ţări în legătură cu riscurile prezentate de deficite, punând accent în special pe Grecia, unde statisticile au fost revizuite în urcare, şi pe Franţa.
Întrebat în legătură cu contrastul dintre Franţa, ce prevede pentru acest an un deficit record, de 8,2% din produsul intern brut (PIB) şi pentru anul viitor un deficit de 8,5% din PIB, şi Germania, ce prevede un deficit de numai 3,7% în acest an, preşedintele forumului miniştrilor de finanţe, Jean-Claude Juncker, a răspuns că această chestiune se află în centrul discuţiilor.

