Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, Luminița Odobescu va participa, luni, 11 decembrie 2023, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE - Consiliul Afaceri Externe (CAE), care va avea loc la Bruxelles.
Agenda reuniunii va include agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situația din Israel și din Fâșia Gaza, respectiv regiunea Sahel.
În marja reuniunii CAE, vor avea loc un mic-dejun informal cu ministrul armean de externe, Ararat Mirzoyan, precum și o reuniune informală cu reprezentanta opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia. De asemenea, în continuarea reuniunii CAE va avea loc și reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic.
Cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, miniștrii vor avea un schimb de opinii cu omologul ucrainean, Dmytro Kuleba, care va informa asupra evoluțiilor recente din teren. Totodată, miniștrii europeni de externe vor aborda sprijinul UE pe termen lung pentru Ucraina.





