Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut o nouă întâlnire oficială cu managementul companiei Tereos România pentru a prezenta echipa de negociere constituită prin ordin de ministru la nivelul MADR şi pentru a stabili calendarul privind preluarea fabricii de zahăr de la Luduş, judeţul Mureş.
"Vă transmit angajamentul ferm al statului român de a duce la bun sfârşit acest proces. Este nevoie să inventariem bunurile, activele, să demarăm auditurile necesare, precum şi elaborarea documentelor aferente, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Cumpărăm fabrica pentru a produce zahăr, în parteneriat cu fermierii. Ne dorim să reluăm cât mai repede ciclul de producţie şi activitatea în fabrică, mai ales în contextul internaţional al pieţei zahărului”, a declarat ministrul Chesnoiu.
François Queva, CEO Tereos România, a infirmat toate zvonurile vehiculate în spaţiul public legate de închiderea fabricii, menţionând că angajamentul luat în fata ministrului, încă din luna aprilie, privind disponibilitatea vânzării acestei unităţi de producţie către statul român a rămas neschimbat.
De asemenea, reprezentantul companiei franceze a subliniat că nicio componentă a fabricii nu a fost dezmembrată, dezafectată sau vândută.


