„Astăzi la ora 17:00 va fi o discuţie în Coaliţie şi după această discuţie vom şti exact dacă mai sunt modificări şi care sunt aceste modificări. Nu aş vrea să intru în speculaţii. Oricum, suntem foarte concentraţi pe menţinerea deficitului. Aşa cum ştiţi, încă de la momentul în care s-a făcut predarea-primirea ministerului cu premierul, mi s-a dat această sarcină să nu depăşim 7,13 deficit. Şi suntem atenţi la acest lucru şi pe de altă parte suntem atenţi la modul în care ministerele îşi fac execuţia. Nu am vrea să alocăm bani şi după aceea acei bani să nu fie cheltuiţi. Împrumutăm bani şi ulterior ministerele nu cheltuie banii, dobânda o plătim cu toţii”, a declarat marţi noul ministru de Finanţe, Dan Vîlceanu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Ministrul a spus că este urmărită execuţia fiecărui ordonator de credite, iar dacă banii nu sunt cheltuiţi sau dacă sunt chetuiţi ineficient, se vor lua măsuri.
”Urmărim consolidarea fiscal-bugetară, pentru că este un aspect foarte important, inclusiv în semnalul pe care îl dăm investitorilor şi nivelul ratelor de dobândă la care ne împrumutăm”, a afirmat Vîlceanu.
Altfel, despre datoria publică, acesta afirmă că acum este 49,5% din PIB, dar estimează că va ajunge la finalul anului undeva la 49,1-49,2% din PIB, având în vedere estimările de PIB după rectificare.



