„Azi au avut loc consultări cu sindicatele din Sănătate. S-au purtat discuții legate de sumele aferente sporurilor și discuția toată a fost în jurul sporurilor acordate în Sănătate. Indiscutabil că nu am făcut nicio afirmație legată de faptul că nu sunt bani. După cum am precizat de mai multe ori, există bani pentru construcția bugetară în 2018. Mai mult decât atât, proiecția bugetară care e deja realizată pe buget, proiecția de buget ne dă posibilitatea să ne încadrăm în 2,96% pe ESA deficit. Indiscutabil că au fost prevăzute și sumele aferente Legii salarizării. Deci nu avem nicio problemă din punct de vedere al finanțării nici la nivelul Ministerul de Finanțe, nici la nivelul Guvernului de a nu avea capacitatea să finanțeze proiectele pe care le are deja în desfășurare”, a declarat ministrul Finanțelor la începutul ședinței Executivului.
Afirmațiile vin în contextul în care președintele Sanitas a spus, la finalul discuțiilor de miercuri de la Palatul Victoria pe tema sporurilor, că Ministrul Finanțelor a afirmat în urmă 10 zile că în cazul în care contribuțiile sociale nu vor trece din sarcina angajatorului în cea a angajatului nu vor fi bani pentru aplicarea Legii salarizării. În urma aplicării Legii transferului contribuțiilor, statul ar urma să câștige 23 de milioane de lei.


