“Trebuie să fim foarte sinceri, piaţa muncii nu este o piaţă statică şi aritmetică. Adică e simplu să gândeşti contabil. Asta e o discuţie pe care am avut-o şi cu preşedintele Cartel Alfa. Nu poţi să discuţi aritmetic despre piaţa muncii. Aici este vorba de o relaţie directă antreprenor-angajat. Antreprenorii au tot interesul să îşi păstreze angajaţii pentru că ştiu ce înseamnă să pierzi un angajat, că vei angaja pe altcineva, va trebui să-l iei de la capăt. Există specificitate în orice companie, proceduri care trebuie… e un efort. Ori efectul întotdeauna al creşterii salariului minim a fost că toate salariile cresc, cu un procent sau altul în funcţie de capacitatea antreprenorului să poată achita acele salarii”, a declarat Adrian Câciu, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic.
El a explicat cum au venit guvernanţii în sprijinul mediului economic pentru creşterea salariilor.
“De aceea, noi şi venim până la urmă şi în sprijinul mediului economic şi spunem vrem să crească salariile, mergem cu salariul minim la 3.000 de lei, chiar dacă este o situaţie complicată şi venim în sprijinul antreprenorilor şi angajaţilor cu această facilitate şi vrem să ducem facilitatea asta mai sus decât salariul minim, să nu ne oprim şi să nu ne mai intereseze ce se întâmplă în companie. De ce? Pentru că antreprenorul va avea angajaţi care până ieri erau plătiţi cu 2.550, astăzi vor fi cu 3.000, dar va avea angajaţi care, de exemplu, erau plătiţi cu 3100 de lei. Nu poate să îl lase la acelaşi salariu, pentru că există şi o diferenţiere din perspectiva calităţii muncii într-o companie. Va fi interesat să-i majoreze, dar şi noi, provocând până la urmă această emulaţie în dinamica salariului minim trebuie să venim în sprijinul economiei. Interesul este foarte simplu economia trebuie să îşi păstreze locurile de muncă, iar cetăţenii sau angajaţii trebuie să câştige mai bine pentru a putea trece peste această perioadă complicată pentru că trebuie compensate erodarea puterii de cumpărare”, a mai transmis ministrul Finanţelor.
El a fost întrebat de ce o persoană care lucrează patru ore este taxată pentru o muncă de opt ore.

