Ar putea fi un pas raţional al Moscovei de a reduce în continuare sau de a opri complet livrările de gaze naturale şi s-ar potrivi unui model de acţiuni de până acum pentru a încerca să destabilizeze Europa, a spus acesta.
.”Vedeţi un model şi asta poate duce la acest scenariu”, a declarat Habeck pentru săptămânalul Die Zeit într-un interviu transmis pe internet.
"Acest lucru ar putea fi raţional, pentru a menţine preţurile generale şi preţurile la energie ridicate în Germania şi pentru a distruge unitatea şi solidaritatea în ţară. Nimeni care gândeşte normal nu poate exclude acest lucru în acest moment", a spus ministrul.
Germania a trecut luna trecută la etapa a doua a unui plan de gaz de urgenţă pe trei niveluri, după ce Rusia a redus livrările prin conducta Nord Stream 1. Este un pas înainte ca guvernul să raţioneze consumul de combustibil.


