Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a avut marți o întrevedere cu secretarul general al OSCE, Feridun H. Sinirlioglu. Cu această ocazie, demnitarul român a subliniat nevoia unei implicări mai active a organizației în sprijinirea statelor care beneficiază de asistență, „în fața activităților destabilizatoare ale Rusiei, cu atenție particulară asupra Republicii Moldova”, potrivit unei informări transmise de MAE.
Ministrul a evidențiat sprijinul oferit de România și a reafirmat angajamentele față de OSCE
În acest context, MAE subliniază că ministrul Oana Țoiu a pus în lumină sprijinul financiar oferit OSCE de către România.
Pe parcursul discuțiilor, au fost abordate subiecte esențiale de pe agenda organizației, inclusiv aspecte legate de funcționarea acesteia – bugetul, resursele umane, precum și rolul misiunilor OSCE desfășurate în teren.
Oana Țoiu a reconfirmat susținerea fermă a României pentru activitatea OSCE, evidențiind importanța respectării principiilor și angajamentelor organizației. A apreciat contribuția Președinției finlandeze în exercițiu și eforturile secretarului general Sinirlioglu în menținerea funcționalității OSCE în fața riscurilor și provocărilor crescânde care amenință securitatea europeană.






