Ministrul de externe Cristian Diaconescu, care a întreprins săptămâna trecută o vizită de lucru în SUA, a abordat, în cadrul întrevederilor cu oficialii americani, şi tematica securităţii energetică. "Am discutat şi am receptat cu satisfacţie susţinerea părţii americane în ceea ce priveşte proiectele energetice de interes pentru România. Menţionez în context gazoductul Nabucco, precum şi terminalul de gaz lichefiat de la Constanţa", a declarat Diaconescu.

De asemenea, SUA au transmis României că se aşteaptă la un rol important în regiune din partea ţării noastre. "În cursul tuturor discuţiilor pot să subliniez faptul că am avut aceeaşi analiză cu interlocutorii americani în ceea ce priveşte regiunea extinsă a Mării Negre şi semnificaţia pe care această zonă o are pentru comunitatea euroatlantică ca şi conector strategic spre Eurasia, Afganistan şi Orientul Mijlociu. Statele Unite sunt direct şi nemijlocit interesate ca România să fie un contributor de primă linie la proiectele pe care comunitatea euroatlantică le propune pentru această regiune", a arătat Diaconescu.

"În acest context am subliniat faptul că România recunoaşte rolul important al Turciei în zona extinsă a Mării Negre, relevanţa sa deosebită pentru asigurarea aprovizionării cu resurse energetice a Uniunii Europene", a mai subliniat şeful MAE.

De asemenea, cu ocazia unei dezbateri la Atlantic Council, un reputat think-thank american, Diaconescu a declarat că a anunţat organizarea la Bucureşti a conferinţei dedicate cooperării în domeniul energetic în zona Mării Negre sub egida acestei prestigioase organizaţii. Este vorba despre prima ediţie a Black Sea Energy Forum, o reuniune la nivel înalt între cei mai importanţi actori din domeniu, oameni politici si din domeniul de afaceri. "Reuniunea urmăreşte să sporească dialogul transatlantic privind securitatea energetică", declarase pentru NewsIn Alex Şerban, directorul biroului Consiliului Atlantic din România.

Sursa: NewsIn