Monica Iacob-Ridzi, a propus, luni, în cadrul Consiliului de Miniştri reunit la Bruxelles, un plan de sprijinire a angajării tinerilor, în contextul blocajului existent pe piaţa muncii.

"Piaţa muncii funcţionează în acest moment ca un baraj de acumulare. Există un număr fără precedent de mare de tineri absolvenţi de studii superioare: în UE, 80% din tinerii între 20 şi 24 ani au studii secundare absolvite (universitare şi şcoli profesionale). Trăim însă într-o perioadă când angajările sunt practic îngheţate. Trebuie să evităm situaţia în care, din cauza acestui blocaj de pe piaţa muncii, o întreagă generaţie de tineri este condamnată la un start ratat în carieră", a declarat ministrul, potrivit unui comunicat remis NewsIn.

Cele trei etape ale planului prezentat de Monica Iacob-Ridzi la reuniunea miniştrilor de Tineret şi Sport sunt creşterea alocării financiare pentru tineri în bugetul european pe 2010 (peste 1%), lărgirea spectrului de finanţare din fonduri structurale şi finanţarea afacerilor start-up ale tinerilor. Ministrul a mai propus alocarea unor fonduri şi programe destinate tinerilor în cadrul Planului European de Relansare Economică, precum şi acordarea de fonduri către firmele ce angajează tineri, prin Fondul Social European.

"În condiţii de criză, este esenţial să ajutăm crearea de noi firme şi IMM-uri. Tinerii au cel mai mare potenţial pentru crearea de noi afaceri şi punerea în aplicare în scop lucrativ a ideilor inovatoare. În special în ceea ce priveşte IT-ul şi noile tehnologii, dar şi în industria serviciilor, tinerii reprezintă o resursă foarte importantă", a precizat Monica Iacob-Ridzi.

"Miniştrii europeni ai Tineretului şi Sportului, reuniţi în cadrul Consiliului la Bruxelles vor delibera asupra acestor propuneri, iar Comisia Europeană va include aceste măsuri în noua Strategie Europeană privind Tineretul" se mai arată în comunicat.

Sursa: NewsIn