Mircea Coşea: Cine munceşte cu ardoare, ajunge la panoul de onoare

Eu sunt atât de bătrân, încât am apucat multe astfel de defilări la care făceam săptămâni de repetiţii, la care ni se dădea echipament sportiv şi tenişi şi, la care, după fiectare trecere prin faţa improvizaţiei care reprezenta viitoarea tribună primeam câte o Eugenie şi un CiCo. La aceste defilări existau aşa-numiţii agitatori care strigau lozinci pe care noi, pionierii, trebuia să le reluăm în cor. În primii ani strigam ” URSS bastion al păcii e !”, mai apoi ”Ceauşescu-România, stima noastră şi mândria” dar şi ”Cine munceşte cu ardoare, ajunge la panoul de onoare”.

Mi-am amintit de toate acestea ascultând discursul domnului prin-ministru în faţa Senatului, pentru susţinerea legii pensiilor. Un discurs deja cunoscut prin excesul de adresări patriotarde şi accente populiste, dar, parcă mai mult ca în alte dăţi, lipsit de logică. Pe de o parte, domnia sa se pronunţă împotriva pensiilor speciale, dar în acelaşi timp crede că şi cel de la şaibă ar merita pensie specială, pe de o parte respinge orice privilegiu dar este de acod cu introducerea unei ”rente de merit” pentru artişti, poliţişti şi militari.

Găseliniţa cu renta de merit a fost, de fapt, cea care mi-a amintit de defilări şi de ”cine munceşte cu ardoare, ajunge la panoul de onoare”. Îmi cer scuze pentru că am folosit cuvântul găselniţă. Nu este deloc academic dar nici cuvântul invenţie nu pot să-l folosec pentu că renta de merit nu este o invenţie a acestui guvern, ci datează încă de pe timpul comunismului când celebrul miner sovietic Stahanov depăşea cu regularitate planul zilnic de producţie. Lui i s-a dat pentru prima dată această rentă de merit împreuna cu titlul de erou al muncii socialiste. În limbajul domnului prim-ministru, acest Stahanov a fost primul ”de la şaibă” care s-a bucurat de un astfel de privilegiu. Urmând exemplul tovarăşilor sovietici şi tovarăşii români au introdus această rentă, având şi noi vreo 150 de eroi ai muncii socialiste şi câteva zeci de ”mame eroine”. Nici artiştii nu erau neglijaţi. Pentru ei existau privilegiile rentei de merit sub forma distincţiilor de artist emerit şi artist al poporului.

Citeşte mai departe comentariul lui Mircea Coşea pe Standard.ro