Mişu Negriţoiu a apreciat că România trece prin cea mai mare criză din ultimii douăzeci de ani. "Noi nu am trecut prin nici o ciză reală. Asta este probabil cea mai mare criză prin care România a trecut în ultimii douăzeci de ani," a precizat directorul general ING România.
Reprezentantul ING estimează pentru finalul anului un curs de 4,5 RON pentru un Euro, dar prevede o posibilă întarire a leului în 2010. "Noi avem un curs de schimb liber-administrat, manage-floating exchange rate," a subliniat acesta.
Întrebat dacă ar fi susţinut cursul leu-euro dacă ar fi fost în postura de guvernator al BNR, Negriţoiu a răspuns afirmativ, precizând că "oricine ar fi guvernatorul băncii centrale poate să influenţeze lucrurile, poate convinge, poate avea o anumită atitudine, dar este o instituţie, nu este o persoană.(...) Probabil că sunt momente în care trebuie să intervii, dar trebuie să termini odată cu asta,(...) trebuie să ai o atitudine pragmatică şi un obiectiv pe termen lung".
“În 2010 există premise ca băncile sa scadă dobânzile la credite”, este de părere Mişu Negriţoiu, subliniind faptul că băncile au procedat greşit acordând credite foarte uşor în trecut. "Noi scădem dobânzile din două considerente: pe de o parte pentru că ne aşteptăm ca dobânda de referinţă să scadă, (...), pe de altă parte pentru că ne aşteptăm ca BNR să reducă costurile operative de pe piaţa românească, dar şi pentru că ne aşteptăm ca preţul banilor să scadă, sau cel puţin să vină la nivelul de dobânzilor de referinţă care se formează pe pieţele monetare," a explicat reprezentantul ING.
În ceea ce priveşte piaţa imobiliară, Mişu Negriţoiu estimează că preţurile din acest sector ar putea să mai scadă din cauza lipsei de lichidităţi. "Este un moment bun de cumpărat (n.r. imobile) pentru cine are lichidităţi.(...) Dacă investeşti acum în imobiliare trebuie să le ţii minim 3-5 ani" pentru a obţine profit, a spus Negriţoiu.
Mişu Negriţoiu: Românii ar putea lua credite cu dobânzi mai mici în 2010
Publicat la 25.10.2009, 11:52:46
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
