Moldova fierbe în pragul alegerilor parlamentare, iar autoritățile de la Chișinău au pregătit planuri pentru scenarii extreme, de la un posibil blackout total și atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice, până la incendierea secțiilor de votare sau alerte false cu bombă. Serviciile secrete, Poliția și Comisia Electorală Centrală lucrează împreună pentru a preveni orice tentativă de destabilizare în ziua scrutinului.

Moldova fierbe între alerte cu bombă și riscul de violențe de stradă

Surse oficiale citate de Antena 3 CNN au precizat că cele mai probabile provocări sunt alertele false cu bombă, atât la instituții publice, cât și la secții de votare din țară și din Diaspora. ]

Tactica a fost folosită deja vineri, când Tribunalul unde urma să fie adus Vladimir Plahotniuc, repatriat din Grecia, a fost evacuat din cauza unei alarme false.

O altă îngrijorare majoră o reprezintă grupările instruite în Serbia de către GRU rusesc, suspectate că pregăteau acțiuni violente în ziua votului.

SIS, IGP și PCCOCS au reținut peste 70 de persoane cu vârste între 19 și 40 de ani, descoperind asupra lor arme, grenade, bastoane, corturi, haine de camuflaj și zeci de mii de euro.

Atacuri cibernetice și tentative de destabilizare

La fel ca în scrutinele precedente, sunt așteptate atacuri cibernetice asupra frontierelor, aeroportului, plăților, comunicațiilor și semnăturii digitale. În 2025, infrastructura Moldovei a fost ținta a peste 1000 de atacuri cibernetice, respinse zilnic de echipele de securitate.

CEC a dat asigurări că votul este protejat prin procese-verbale scrise și validat de Curtea Constituțională, iar autoritățile guvernamentale monitorizează permanent rețelele pentru a evita compromiterea acestora de către serviciile rusești.

Un scenariu care provoacă neliniște este cel al întreruperilor masive de curent sau chiar al unui blackout total în ziua votului. Pentru a preveni blocarea procesului electoral, furnizorii de electricitate au mobilizat echipe de intervenție și au pus la dispoziție generatoare, deși acestea nu pot acoperi toate secțiile de votare. Oficialii au transmis că procesul electoral va continua chiar și în condiții de criză energetică.

Pe lângă riscurile de securitate, Poliția Națională investighează și posibile fraude electorale. Șeful Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a anunțat că cetățeni din regiunea transnistreană ar fi fost tentați cu sume de până la 200 de dolari pentru a merge în România și a vota la scrutinul parlamentar. Aceste practici sunt documentate, iar autoritățile promit sancțiuni ferme.