Investitorii au considerat în mod tradiţional dolarul american, francul elveţian şi yenul japonez drept monede de refugiu, aşteptându-se ca acestea să îşi păstreze valoarea în perioade de turbulenţe geopolitice sau economice, relatează CNBC. Însă, în 2025 şi la începutul lui 2026, volatilitatea accentuată a pus sub semnul întrebării acest statut. Dolarul şi yenul au înregistrat scăderi puternice, în timp ce francul s-a apreciat, evoluţie problematică pentru o economie cu inflaţie foarte scăzută şi puternic dependentă de exporturi. Politica tarifară a preşedintelui american Donald Trump, relansată în 2025, a declanşat un val de vânzări de active americane, inclusiv de dolari, într-o mişcare descrisă de analişti drept ”sell America”. Introducerea şi retragerea bruscă a unor tarife au amplificat incertitudinea.
Într-o analiză publicată în decembrie, banca elveţiană Julius Baer a indicat politicile comerciale imprevizibile drept unul dintre factorii care au afectat dolarul, alături de presiunile fiscale generate de noua legislaţie bugetară şi de tensiunile dintre Casa Albă şi preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell. Indicele dolarului, care măsoară evoluţia monedei americane faţă de un coş de valute majore, a scăzut cu 9,37% în 2025 şi a continuat să se deprecieze în 2026. Pe 29 ianuarie, indicele a coborât cu 1,3% într-o singură zi, atingând cel mai redus nivel din aproape patru ani. George Saravelos, şeful cercetării valutare la Deutsche Bank, a pus sub semnul întrebării statutul de refugiu al dolarului, susţinând că relaţia istorică dintre dolar şi pieţele de acţiuni este mult mai slabă decât se crede. El a arătat că, în ultimul an, dolarul s-a decuplat de evoluţia indicelui S&P 500. La rândul său, Cole Smead, director executiv al Smead Capital Management, a declarat că vede o ”bear market” de durată pentru dolar, amintind că între 2002 şi 2008 indicele dolarului a pierdut aproximativ 41%. Citeste mai mult