Reprezentantii agentiei de rating Moody's s-au intilnit, miercuri, cu oficialii CNVM, pentru a discuta despre posibilitatea deschiderii unei filiale in România.
A fost o intilnire de cunoastere a declarat pentru The Money Channel, vicepresedintele CNVM Paul Miclaus, care a precizat ca reprezentantii agentiei vor lua o decizie in urmatoarele luni.
Bursa de Valori Bucuresti a anuntat recent ca vrea sa creeze o agentie de rating. Aceasta se va realiza cu ajutorul consultantei de la Japan Credit Agency. De altfel, presedintele institutiei japoneze a fost luna trecuta in Romania pentru a discuta cu autoritatile pietei de capital posibilitatea infiintarea acestei agentii pana la sfarsitul acestui an.
Oficialii BVB au declarat atunci ca nu se tem de concurenta. Cu cat sunt mai multe asemenea agentii in Romania, cu atat este mai bine pentru piata de capital a precizat atunci presedintele BVB Septimiu Stoica.
De altfel, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a emis la mijlocul acestei luni un proiect de instructiune care prevede reguli de functionare si de conduita ale agentiilor de rating romanesti cat si celor straine care activeaza la nivel international. Totodata, CNVM a stabilit criteriile de agreare a agentiilor de rating care vizeaza in principal calitatea si integritatea procesului de rating, independenta agentiilor si evitarea conflictelor de interese.

