Calificativele pentru credite şi depozite au fost revizuite de la "Baa3" la "Ba2" în cazul Marfin, respectiv de la "Baa2" la "Ba1" pentru Bank of Cyprus, se arată într-un comunicat al agenţiei.
Perspectivele ratingurilor sunt negative.
Decizia de retrogradare a băncilor este motivată de expunerea ridicată pe obligaţiuni ale statului elen, de aproximativ 95% din capitalul de rang întâi al Marfin, respectiv de 55% pentru Bank of Cyprus, expunerea semnificativă prin creditare faţă de sectorul privat din Grecia şi provocările în a asigura situaţia actuală a lichidităţii şi finanţării, în contextul incertitudinii ridicate din regiune.
Revizuirea negativă ia în calcul şi capacitatea redusă a guvernului din Cipru de a extinde sprijin sistemic pentru sectorul bancar, reflectată şi de retrogradarea recentă a Ciprului. Posibilitatea unui sprijin redus din partea statului cipriot este contrabalansată de anunţul Uniunii Europene privind acordarea de noi atribuţii Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară, inclusiv de a recapitaliza băncile din zona euro prin împrumuturi.
Bank of Cyprus a intrat pe piaţa din România în martie 2007, cu servicii de leasing, iar patru luni mai târziu a început operaţiunile bancare, pe zona clienţilor corporate. Grupul este prezent în România prin Bank of Cyprus şi Cyprus Leasing. Marfin Popular Bank deţine pe piaţa locală Marfin Bank România şi o firma de leasing.
Moody's retrogradează Bank of Cyprus şi Marfin Popular Bank la "junk"
Publicat la 28.07.2011, 13:24:42
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
