Asa-numitul “OPEC al gazelor”, care va functiona sub denumirea Forumul Tarilor Exportatoare de Gaze (Gas Exporting Countries Forum - GECF), va include 16 state, printre care Algeria, Iran, Qatar, Venezuela, Indonezia si Nigeria.
Marii consumatori de resurse energetice din Occident vor monitoriza si analiza atent reuniunea de marti, dupa ce au manifestat, in repetate randuri, temeri legate de posibilitatea ca un astfel de cartel ar putea incerca sa controleze preturile prin modificarea volumului exporturilor, amenintand securitatea energetica globala.
Membrii GECF neaga ca vor incerca sa controleze preturile si sustin ca scopul principal al organizatiei este sa monitorizeze piata gazelor naturale si sa realizeze analize ample cu scopul cercetarii si dezvoltarii.
Reuniunea urma sa fie prezidata de primul-ministru al Rusiei, Vladimir Putin, cu sprijinul presedintelui rus, Dmitri Medvedev, care s-a angajat sa gazduiasca o cina la Kremlin, in urma evenimentului.
Initial, Rusia a anuntat ca se gandeste sa adere chiar la OPEC, dar a amanat planurile pe termen nedefinit, dupa ce politica de control a productiei nu a reusit sa stopeze prabusirea cotatiilor.
Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) cuprinde cei mai mari producatori si exportatori de titei la nivel global si si-a asumat, printre prerogative, mentinerea preturilor de referinta ale barilului de petrol la un nivel “optim”. Intr-un interviu acordat Reuters, seful LukOil Vagit Alekperov a spus ca “pretul corect” al petrolului se situeaza intre 70 si 90 de dolari pe baril si ca sub cotatia de 65 de dolari compania va renunta la cumparari de active.
Vicepresedintele Lukoil, Leonid Fedun, a mai spus ca Rusia are nevoie de o cotatie de 25 de dolari pentru a sustine productia in Siberia Occidentala si de 90 de dolari pentru a investi in exploatari noi. Majoritatea tarilor producatoare de petrol au bugetat barilul in jurul cotatiei de 60 de dolari, nivel sub care este pusa in pericol chiar plata obligatiilor curente.
Moscova a inceput negocierile pentru “OPEC-ul gazelor”
Publicat la 24.12.2008, 00:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
