money.ro
Actualitatemoney.ro

Moţiunea PD-L pe termoficare din Camera Deputaţilor a fost respinsă

Publicat la 09.09.2008, 10:02:33

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Moţiunea PD-L pe termoficare din Camera Deputaţilor a fost respinsă

Moţiunea simplă a PD-L având ca temă criza din sistemul de termoficare a fost respinsă marţi, în favoarea ei votând doar 83 de deputaţi, în timp ce împotriva documentului s-au înregistrat 76 de voturi, iar patru deputaţi s-au abţinut.

Ca să treacă, moţiunea ar fi avut nevoie de 125 de voturi pentru. La vot au fost prezenţi 247 de deputaţi, potrivit anunţului făcut de preşedintele Camerei, Bogdan Olteanu. PSD şi PC nu au mai părăsit sala ca luni şi au decis să rămână la vot.

Votul pe moţiunea simplă a PD-L având ca temă sistemul de termoficare fusese amânat de două ori ori din lipsă de cvorum: luni după amiază şi marţi dimineaţă. În afară de PD-L doar deputaţii PRM au dat de înţeles că vor vota moţiunea. Astfel, cele două partide au împreună 91 de voturi.

În textul moţiunii, PD-L cere Guvernului majorarea ajutorului de încălzire acordat populaţiei, susţinând că miniştrii democraţi din Cabinetul Tăriceanu I au impus măsuri care au condus, în perioada 2006-2007, la scăderea cu 5% a restanţierilor la întreţinere.


Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite