Potrivit răspunsului remis NewsIn de Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), instituţia nu are în subordine agenţii sau autorităţi, ci direcţiile judeţene pentru tineret şi cele pentru sport, casele de cultură ale studenţilor, Complexul Cultural Sportiv Studenţesc "Tei" din Bucureşti, 48 de cluburi sportive, 9 complexuri sportive naţionale, Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor, Muzeul Sportului şi Institutul Naţional de Cercetări pentru Probleme de Sport.
"Din totalul acestor instituţii, Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor, Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport precum şi administraţia centrală urmează să facă obiectul unei analize privind restructurarea. Pentru celelalte instituţii exista creat cadrul legislativ pentru descentralizare", se arată în răspunsul remis NewsIn.
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, anunţa la începutul lunii mai că Executivul a adoptat regulamentul după care se va desfăşura descentralizarea în domeniu.
Potrivit regulamentului, autorităţile locale pot opta fie pentru preluarea bazelor sportive în administrare, fie pentru asocierea cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi clubul sportiv municipal. Autorităţile locale care vor opta pentru preluarea în administrare trebuie să menţină destinaţia imobilelor, să întreţină şi să modernizeze bazele sportive şi să pună gratuit la dispoziţia organizatorilor competiţiilor sportive imobilele preluate.
Instituţiile care ţin de sportul de performanţă va fi menţinut în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, iar direcţiile judeţene de tineret şi sport vor fi trecute în subordinea consiliilor judeţene. Ministerul va păstra atribuţiile de control prin opt inspectorate regionale care urmează să fie înfiinţate.
MTS restructurează doar două instituţii subordonate, celelalte fac obiectul descentralizării
Publicat la 08.08.2009, 10:13:22
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
