"Sfârşitul verii şi începutul toamnei sunt propice închiderii companiilor aeriene mici aflate în dificultate. Vor mai exista falimente, având în vedere traficul redus de pasageri", a estimat Nick Cunningham, analist în cadrul Evolution Securities.

În sezonul cald, perioada vacanţelor şi a călătoriilor turistice, companiile aeriene realizează cele mai mari venituri. "Dacă afacerile merg deja prost, nu există niciun motiv de a persista pe timpul iernii. Mai ales în contextul în care mediul de afaceri va fi dificil", a mai spus Cunningham.

"SkyEurope nu va fi un caz izolat. Vor fi şi ale companii low-cost care vor avea dificultăţi pe timpul iernii", a declarat Yan Derocles, analist Oddo Securities.

Creată în 2002, după criza transporturilor ce a urmat atentatelor din 11 septembrie, SkyEurope este una dintre acele companii low-cost înfiinţate cu puţine fonduri proprii, care au beneficiat de un trafic în plină expansiune, cu creşteri anuale de peste 10%. "Însă când vine prima criză le e greu să supravieţuiască, pentru că nu şi-au consolidat fondurile", a explicat Derocles.

De la începutul crizei, în septembrie 2008, numărul de pasageri a scăzut constant. "Aceasta este cea mai dificilă criză cu care ne-am confruntat", declara în luna mai Giovanni Bisignani, director general al Asociaţiei Internaţionale a Transportului Aerian (IATA), ce reprezintă 230 de companii aeriene totalizând 93% din traficul aerian internaţional, fără firmele low-cost.

În iulie, traficul internaţional de pasageri a scăzut cu 2,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, după un declin de 7,2% în luna precedentă, potrivit IATA.

Pentru marile companii low-cost, înfiinţate în anii '80 sau '90, criza s-ar putea dovedi, însă, chiar pozitivă. "Compania irlandeză Ryanair şi compania britanică Easyjet au fost mai puţin afectate de criză decât Lufthansa, Air France şi British Airways. Pentru a face economii, clienţii au apelat la ele", a declarat Johannes Braun, analist Commerzbank.

Aceste companii aeriene low-cost au atras clienţii prin promoţii şi prin deschiderea altor rute de zbor, pe trasee uneori ignorate de companiile obişnuite. (NewsIn)