“Criteriile în baza cărora se acordă bonusurile sunt performanţa organizaţiei şi performanţa individuală, ponderea importanţei diferă în funcţie de nivelul postului", explică Oana Datki, country manager al firmei de consultanţă în HR Consulteam, partener local al Mercer.
Potrivit acesteia, performanţa organizaţiei sau a liniei de business are o mai mare importanţă la nivel de management, în timp ce pentru posturile de specialişti, performanţa individuală este luată în calcul cu o mai mare pondere în stabilirea valorii bonusului final.
Astfel, în ceea ce priveşte pachetele de servicii medicale acordate la nivel de top management, 49% dintre companii acordă un astfel de bonus doar angajatului, 44% tuturor membrilor familiei acestuia şi 7% angajatului şi soţiei acestuia.
La nivel de middle management, 57% dintre companiile de pe piaţa locală oferă pachete de servicii medicale doar angajatului, în timp ce în 36% dintre firme de acest serviciu pot beneficia toţi membrii familiei angajatului.
În ceea ce priveşte nivelurile de specialişti şi cele de muncitori calificaţi şi necalificaţi, 63% dintre firme acoperă cheltuielile cu serviciile medicale doar pentru angajat, în timp ce 32% pentru toţi membrii familiei acestuia.
Angajaţii suportă 25% din valoarea serviciilor
Ponderea cea mai mare în pachetele medicale o au serviciile de medicină generală, dar sunt şi companii care oferă servicii medicale pentru medicină dentară. În prezent, 11% dintre companiile participante la studiul Mercer oferă ca beneficiu acest tip de serviciu.
Potrivit studiului, în majoritatea cazurilor, angajatul contribuie cu 25% din valoarea pachetului de servicii medicale.
Şi la capitolul venituri variabile, diferenţele dintre poziţiile superioare şi cele inferioare rămân semnificative.
Managerii au venituri variabile mai mari
Valoarea medie a bonusului variabil la nivel de top management reprezintă 30% din salariul de bază anual, în timp ce pentru posturile din producţie şi cele de specialişti valoarea bonusului ajunge la numai 15%. La capitolul salarii, aproape 90% dintre companiile multinaţionale de pe piaţa locală estimează pentru anul viitor o medie de creştere de 7%, cu două procente peste majorările prognozate de companiile din ţările din regiune. Cele mai mari creşteri, de până la 9%, au fost estimate de firmele din FMCG, agribusiness, retail şi distribuţie.
Firmele care vor opera cele mai mici creşteri de salarii pentru 2010 activează în domeniile drastic afectate de criza economică - sectorul financiar-bancar şi cel imobiliar. De asemenea, companiile din IT au raportat creşteri modeste de salarii pentru anul viitor.
FMCG, sectorul cu cea mai mare creştere salarială
Cele mai mari creşteri salariale din acest an au fost raportate de angajatorii din FMCG, de 11%, cu patru procente peste media de creştere înregistrată la nivelul tuturor industriilor, iar cele mai mici procente au fost raportate de sectorul bancar şi producţie, între 0% şi 6%.
Companiile mari care activează pe piaţa românească au previziuni optimiste cu privire la numărul de angajări pe care le vor face în 2010.
Potrivit ultimului studiu salarial Mercer 2009, beneficiile acordate în acest an nu diferă în mod substanţial faţă de cele din anii precedenţi.
În topul beneficiilor acordate într-un an de criză de angajatorii locali se numără, telefoanele mobile (95% dintre firme), abonamentele la clinicile particulare (75%), asigurările de viaţă sau de accidente (60%) şi discounturile pentru produsele companiei (39%). Alte beneficii pentru angajaţi în 2009 sunt: abonamentele la cluburi sportive, cotizaţiile la cluburile profesionale şi plata chiriei.
Multinaţionalele dau 5.000 de lei pentru sănătatea managerilor
Publicat la 07.10.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
