Muncitorii disponibilizaţi prin concedieri colective, după 1 februarie 2007, vor primi plăţi compensatorii egale cu valoarea a două salarii medii nete pe economie şi venituri de completare acordate în funcţie de vechimea în muncă, prevede un proiect de ordonanţă elaborat de Ministerul Muncii.

Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a elaborat proiectul normelor metodologice de aplicare a odonanţei 116/2006  modificată, privind protecţia socială a persoanelor disponibilizate prin concedieri colective.

Astfel, societăţile care urmează să disponibilizeze muncitori prin concedieri colective vor depune liste cu numele celor disponibilizaţi la agenţiile de ocupare a forţei de muncă din judeţul în care se află, agenţii prin intermediul cărora se vor acorda plăţile compensatorii şi veniturile de completare.

Valoarea plăţilor compensatorii şi a veniturilor de completare se va stabili în funcţie de valoarea salariului mediu net pe economie comunicat de Institutul Naţional de Statistică în luna ianuarie a anului în care se fac concedierile. Dacă la data concedierii INS nu a comunicat valoarea salariului mediu, la calculul veniturilor compensatorii se va lua în considerare salariul mediu din luna ianuarie a anului precedent, urmând ca regularizarea să se facă în momentul în care INS comunică noua valoare a salariului mediu.

Veniturile lunare de completare se vor acorda în funcţie de valoarea mediei salariilor muncitorilor din ultimele trei luni înainte de concediere. În cazul în care cuantumul salariului individual mediu net din ultimele trei luni este mai mic decât salariul mediu net pe economie comunicat de INS, la determinarea venitului de completare se ia în considerare această valoare. Dacă media salariilor pe ultimele trei luni depăşeşte valoarea salariului mediu net comunicat de INS, veniturile de completare se vor calcula ţinându-se cont de salariul mediu pe economie.

Ordonanţa 116/2006 a fost modificată la începutul lunii februarie, după ce muncitorii de la uzinele braşovene Tractorul şi Rulmentul şi de la fabrica de explozibili Nitramonia Făgăraş, de la care urmează să fie concediaţi colectiv mai multe mii de muncitori, au protestat din cauza diferenţelor apărute în modul de acordare a plăţilor compensatorii faţă de cei concediaţi înainte de 2007.

Astfel, potrivit noilor reglementări, vor beneficia de prevederile ordonanţei numai persoanele care au încheiat contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată cu societăţile care efectuează disponibilizări prin concedieri colective cu cel puţin un an înainte de concediere. În acelaşi timp, persoanele concediate în condiţiile ordonanţei vor beneficia, la momentul concedierii, de o sumă egală cu de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de INS.

Totodată, dacă în perioada acordării veniturilor de completare, persoanele beneficiare se angajează la alte societăţi decât cele de la care au fost disponibilizate, beneficiază pe perioada lucrată, până la expirarea perioadei prevăzute pentru acordarea venitului de completare, de un venit lunar de completare egal cu 50% din salariul individual mediu net pe ultimele trei luni înainte de concediere, dar nu mai mult de 50% din salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de INS. Aceste prevederi se aplică şi în cazul încadrării la societăţile de la care au fost disponibilizaţi, dacă la data acestei încadrări societăţile respective nu mai au capital majoritar de stat.

 
 
Sursa: NewsIn