Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Navale Române (ANR), transmis duminică, AGERPRES, port-containerul de 20.976 tdw. sub pavilion german "Hispania" a fost înmarticulat la pavilionul românesc, la cererea unei societăţi româneşti care a încheiat un contract de bare-boat (închiriere) pentru o perioadă de doi ani cu o persoană juridică străină dintr-un stat membru al UE.
'Dreptul de arborare a pavilionului român s-a acordat navei Hispania, în conformitate cu legislaţia în vigoare, mai precis OG nr.42/1997 privind transportul maritim şi pe căi navigabile interioare, republicată cu modificările şi completările ulterioare, înmatricularea navei fiind transcrisă în registrul matricol al navelor în bare-boat, aprobat prin Ordinul 583/2004, al Ministrului Transporturilor', se arată în comunicatul semnat de purtătorul de cuvânt al ANR, Monica Paraschiv.





