money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Negocierea in afaceri, dependenta de limbajul gesturilor

Publicat la 31.10.2007, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Negocierea in afaceri, dependenta de limbajul gesturilor

 “Impactul programului de comunicare nonverbala asupra abilitatilor de negociere se vede, mai ales in faptul ca reuseste sa situeze partenerii de negociere pe aceeasi unda. Este foarte important pentru reusita unei negocieri ca persoanele sa fie sincronizate, sub mai multe aspecte - miscari, gesturi, emotii sau idei”, spune Liliana Stroe, managing partner al companiei de training Acta Nonverbal. Potrivit acesteia, cunoasterea elementelor comunicarii nonverbale in timpul negocierii poate duce la obtinerea unei situatiei dorite. Rezultatul unei negocieri, spune aceasta, depinde foarte mult de prima impresie.

“Prima impresie despre un partener este fundamentala pentru intreaga comunicare ulterioara si este puternic influentata de infatisarea sa exterioara, privita ca intreg. Imbracamintea, tinuta, postura, privirea, fizionomia, gesturile de salut, toate acestea concura la cristalizarea primei impresii”, explica Stroe.

Conform acesteia, inclinarea si sustinerea privirii, pozitia trupului pot trimite semnale de supunere sau de dominare sau nepasare, aroganta sau multumirea de sine.

Situatiile in care limbajul trupului conteaza cel mai mult in negocierile de afaceri sunt acelea in care managerii romani se intalnesc cu persoane venite din alte medii culturale. “In cazul in care un american va negocia cu un roman si-l va vedea pe acesta stand cu bratele incrucisate in timpul negocierii, va interpreta negativ aceasta situatie si va fi tentat sa supraliciteze sau sa se retraga”, spune Daniel Bichis, trainer specializat pe programe de comunicare nonverbala si director al companiei de training si consultanta Competent Consulting. Acesta este de parere ca managerii constientizeaza cel mai bine importanta comunicarii nonverbale atunci cand isi vad prestatia din timpul negocierii prin filmarea video. “Abia atunci intelege ce a gresit in timpul negocierii si isi da seama care sunt tehnicile ce trebuie aprofundate cu ajutorul trainerului”, adauga Bichis.

Cursurile de programare neurolingvistica sunt destinate dezvoltarii personale si profesionale si au ca teme centrale tehnicile nonverbale de negociere si de personal branding. Companiile care vor sa-si pregateasca angajatii in comunicare nonverbala trebuie sa plateasca in medie 3.500 de euro pentru un modul de 10-12 persoane.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite