Negocierile dintre sindicalişti şi administraţia Arcelor Mittal Galaţi au eşuat
Publicat la 23.03.2007, 08:43:15
Discuţiile purtate, joi seară, de liderii sindicali de la Arcelor Mittal Galaţi şi administraţie au eşuat, patronatul anunţând că oferta salarială de 12% este cea finală, iar pe platforma siderurgică a început să circule un zvon potrivit căruia compania va fi închisă, transmite corespondentul NewsIn.
Sindicatul Solidaritatea din combinat şi-a diminuat, joi seară, în timpul negocierilor, revendicările privind creşterea salarială din acest an, solicitând fie acordarea unui procent de majorare de 30%, fie creşterea salariului fiecărui angajat cu o sumă netă de o sută de euro.
"Am scăzut de la 40%, cât cereau iniţial muncitorii, şi de la 35%, cât ceream ieri la prânz (joi - n.r.), la 30%. Dacă nu acceptă 30%, le-am spus să dea câte o sută de euro în plus la salariul fiecărui muncitor. Noi am făcut nişte calcule şi reiese că efortul financiar suplimentar al companiei în cazul acordării procentul de 30% ar fi de 24,7 milioane de euro, în timp ce în cazul acordării sumei de o sută de euro ar fi de 18 milioane de euro", a declarat, vineri, preşedintele Solidaritatea, Gheorghe Tiber.
Pe lângă creşterea salarială, sindicaliştii au cerut majorarea altor drepturi băneşti: 250 de lei prime de sărbători, 1.000 de lei primă de vacanţă, 50% spor de sâmbătă şi 100% spor de duminică, precum şi acordarea unei cote de participare la profit de 10%.
În schimb, patronatul nu şi-a îmbunătăţit oferta de creştere salarială. A oferit tot 12% în plus la salarii în acest an, acordat retroactiv de la 1 ianuarie 2007. Şeful comisiei patronale, senior managerul Ionel Borş, le-a declarat, joi seară, liderilor sindicali: "Vă rog să consideraţi că aceasta este ultima noastră ofertă". În aceste condiţii, liderii Solidaritatea a apreciat că negocierile au luat sfârşit, dar au hotărât să-şi consulte, vineri, membrii de sindicat cu privire la cea mai recentă ofertă a administraţiei Arcelor Mittal Galaţi, pentru a lua o decizie finală în acest sens.
Totodată, însă, pe platforma siderurgică gălăţeană au început să circule zvonuri care acreditează ideea că unitatea siderurgică va fi închisă. Salariaţii sunt alertaţi, iar liderii sindicali din combinat au convocat o şedinţă de urgenţă, pentru a cere patronatului să confirme sau să infirme veridicitatea acestui zvon. O parte din liderii sindicali au declarat, neoficial, pentru NewsIn, că oficialii concernului Arcelor Mittal ar fi nemulţumiţi, în principal, de tumultul iscat de negocierea contractului colectiv de muncă din acest an al unităţii de la Galaţi şi de problemele legate de protecţia mediului cu care aceasta se confruntă.
În prezent, salariul minim încasat de un muncitor necalificat de pe platforma siderurgică gălăţeană este de 436 de lei, iar cel acordat unui muncitor calificat este de 554 de lei.
Combinatul Arcelor Mittal Galaţi are în jur de 15.000 de salariaţi. Pe lângă această unitate siderurgică, compania Arcelor Mittal mai deţine în România combinatele de la Iaşi, Roman şi Hunedoara, precum şi operatorul portuar Romportmet Galaţi.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
Benzina și motorina, tot mai scumpe

Actualitate
