Deşi directorul Ford Motor Europe, citat în publicaţia The Sunday Times a declarat recent că negocierile au fost încheiate şi preţul a fost convenit, urmând ca în zilele următoare să fie soluţionate şi restul chestiunilor aflate în discuţie, preşedintele comisiei de privatizare Daewoo, Sebastian Vlădescu, ne-a declarat că oferta financiară nu a fost deschisă încă.
Premierul Călin popescu Tăriceanu anunţase, iniţial, că negocierile dintre Ford şi statul Român vor fi finalizate pe 1 septembrie. Potrivit unor surse din piaţa auto, finalizarea negocierilor dintre statul român şi Ford se va amâna din cauza unor detalii tehnice cu privire la valoarea unor proprietăţi ale fabricii, între care terenul de societăţii, care ar putea duce la creşterea preţului acţiunilor fostei fabrici Daewoo.
Şeful Executivului a cerut, însă, să se facă distincţie între valoarea imobiliară a activelor fabricii Automobile Craiova, care este doar un acţionar al Daewoo Craiova, şi repunerea în circuit a activelor industriale ale celei din urmă companii.
Comisia de privatizare a SC Automobile SA Craiova a început, la jumătatea lunii trecute, negocierile cu Ford pe marginea ofertei tehnice depusă de compania americană Ford. Automobile Craiova are un capital social de peste 39,7 milioane lei şi are ca obiect de activitate fabricarea şi comercializarea de subansamble pentru autovehicule.
În afară de AVAS, ceilalţi acţionari ai societăţii Automobile Craiova sunt SIF Oltenia, cu 22,06 la sută din capital, şi alţi acţionari, cu 5,53 la sută din capitalul social. Ford este singura companie care a depus ofertă pentru achiziţionarea Automobile Craiova.
Piețe financiaremoney.ro
Negocierile pentru privatizarea Automobile Craiova au intrat în linie dreaptă
Publicat la 04.09.2007, 07:01:16
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



