Nicolae Nemirschi a declarat că barajul de la Mihăileni, din apropierea municipiului Brad, mai are nevoie, pentru a fi finalizat, de 50 de milioane de lei, şi va putea fi terminat în următorii 5 ani.
Nemirchsi a efectuat, vineri, o vizită la acest obiectiv strategic, început încă de acum 20 de ani, dar care nu a fost finalizat nici până în prezent. Localnicii din Mihăileni i-au spus ministrului că sunt nemulţumiţi, deoarece mulţi dintre ei nu au fost despăgubiţi cum li s-a promis la începutul lucrărilor. Oamenii au spus că unii au primit teren şi case în municipiul Brad, în contul proprietăţilor distruse din sat ca urmare a demarării lucrărilor de construcţie a barajului de la Mihăileni, dar alţii nu.
Georgeta Barabaş, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara, a declarat că obiectivul trebuie dus până la capăt, deoarece rezolvă două probleme: de alimentare cu apă a zonei de nord a judeţului Hunedoara şi, mai ales, elimină problema inundaţiilor din zonă, fiind un baraj de apărare împotriva calamităţilor.
Sătenii ale căror case au fost afectate de ridicarea barajului au fost strămutaţi într-un cartier nou din municipiul Brad.



