money.ro
Actualitatemoney.ro

Nervozitatea investitorilor a dus la stagnarea cotaţiei dolarului faţă de euro

Publicat la 19.12.2007, 13:17:05

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Nervozitatea investitorilor a dus la stagnarea cotaţiei dolarului faţă de euro
Dolarul a stagnat miercuri în apropiere de o cotaţie maximă a ultimelor şapte săptămâni faţă de euro, ca urmare a faptului că traderii şi-au deschis poziţii pe termen scurt pentru moneda americană, înainte de încheierea bilanţurilor la sfârşitul anului.

Dolarul a fost susţinut în continuare de statisticile solide pentru vânzările americane cu amănuntul şi de inflaţia ridicată, anunţate săptămâna trecută, iar acest aspect a redus aşteptările investitorilor ca Federal Reserve, banca centrală americană, să relaxeze semnificativ politica monetară în 2008.

Euro, prin constrast, a fost afectat de indicele german al afacerilor Ifo, care a fost sub aşteptări, iar lira sterlină s-a depreciat după ce s-a anunţat că membrii comitetului de politică monetară al băncii centrale a Marii Britanii au votat în unanimitate pentru scăderea dobânzii cheie la reuniunea din decembrie.

Ultimele statistici referitoare la mizele jucătorilor de pe piaţă de la Commodity Futures Trading Commission au arătat că există mize pe termen scurt în valoare de 27,2 miliarde dolari împotriva dolarului, ceea ce sugerează că este posibil să se schimbe tendinţa de tranzacţionare, în condiţiile în care anul 2007 se apropie de sfârşit.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite