Israel și Statele Unite sunt ambele hotărâte să contracareze ambițiile nucleare ale Iranului și "agresiunea" acestuia în Orientul Mijlociu, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu în urma unei întâlniri cu secretarul de stat american Marco Rubio, scrie Reuters.

Netanyahu: cu sprijinul SUA "putem termina treaba" împotriva Iranului

Vorbind după o întâlnire cu Rubio la Ierusalim, Netanyahu a declarat că au avut o „discuție foarte productivă” cu privire la o serie de probleme, „niciuna mai importantă decât Iranul”.

"Israelul și America stau umăr la umăr în contracararea amenințării Iranului", a spus el. "Am convenit că ayatolahii nu trebuie să aibă arme nucleare și, de asemenea, am convenit că agresiunea Iranului în regiune trebuie să fie redusă".

Rubio a spus: "În spatele fiecărui grup terorist, în spatele fiecărui act de violență, în spatele fiecărei activități destabilizatoare, în spatele a tot ceea ce amenință pacea și stabilitatea pentru milioanele de oameni care locuiesc în această regiune se află Iranul".

Netanyahu a declarat că Israelul a dat o "lovitură puternică" Iranului în ultimele 16 luni de la începutul războiului din Gaza împotriva Hamas și a spus că, cu sprijinul lui Trump, "nu am nicio îndoială că putem și vom termina treaba".

El a declarat că Israelul a slăbit mișcarea Hezbollah, susținută de Iran, în sudul Libanului și a lovit sute de ținte în Siria pentru a preveni deschiderea unui nou front susținut de Iran împotriva Israelului.

"Acum, dacă orice altă forță crede că Israelul va permite altor forțe ostile să folosească Siria ca bază de operațiuni împotriva noastră, se înșeală amarnic", a declarat Netanyahu.

Mulțumindu-i lui Rubio pentru "susținerea fără echivoc" a politicii Israelului în Gaza, Netanyahu a declarat că Israelul și Statele Unite, sub conducerea președintelui Donald Trump, împărtășesc o strategie comună în enclava palestiniană unde este în vigoare o încetare fragilă a focului între Israel și militanții Hamas după 15 luni de război.

"Vreau să îi asigur pe toți cei care ne ascultă acum că eu și președintele Trump lucrăm în deplină cooperare și coordonare între noi", a spus el.

Rubio a adăugat: "Hamas nu poate continua ca forță militară sau guvernamentală și atâta timp cât rămâne o forță care poate guverna sau administra sau o forță care poate amenința prin folosirea violenței, pacea devine imposibilă".