money.ro
Actualitatemoney.ro

Nevoia de normalitate

Publicat la 16.09.2007, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Nevoia de normalitate

Cateva intrebari de bun-simt despre educatie:
De ce se vrea obligativitatea gradinitei, din moment ce sistemul nu poate cuprinde toti copiii? Vara aceasta, peste 10.000 de familii bucurestene nu si-au putut inscrie copilul la gradinita, deoarece nu existau suficiente locuri. Autoritatile nu-si respecta datoria fata de cetateni, dupa care se comporta absurd, propunand obligativitatea unei activitati pentru care nu pot asigura conditii de desfasurare.

De ce este tolerata irosirea banilor disponibili pentru reabilitarea scolilor? Se fac si se desfac reguli, dar elevii si profesorii se vor intoarce in aceasta toamna in sali de clasa invechite, la iarna vor tremura, fiindca instalatiile de incalzire nu merg sau nu exista, iar calculatoare vor vedea numai la tv . Exista bani, dar ei nu sunt cheltuiti din cauza nepasarii autoritatilor.

De ce studentii sunt tratati ca o anexa a sistemului, si nu ca o esenta a lui? Un stat civilizat priveste studentii ca pe un motor al dezvoltarii. Romania ii obliga sa traiasca in camine insalubre si sa se descurce pe cont propriu. Tot vorbim despre crize si majoritati, dar principala garantie a viitorului nostru nu este vreun politician sau vreun gest politic, ci performanta noii generatii aflate acum in universitati.

De ce nu este combatuta violenta din scoli? Exista o strategie impotriva acestui fenomen. Dar in ea nu se afla nicio masura concreta, care sa-i convinga pe parinti sa-si trimita copiii la scoala fara teama ca vor deveni victime.

De ce nu se impune educatia ecologica obligatorie incepand din clasele primare? Problemele de mediu nu sunt doar o moda, ci si o chestiune de supravietuire. Iar sensul educatiei ecologice este sa transforme copiii romani in cetateni romani responsabili, care, acasa, pe strada, pe plaja, in padure sau oriunde altundeva, stiu ce inseamna sa fii civilizat. Ne-am obisnuit sa reprosam lipsa de curatenie a primarilor, ministrilor si presedintilor - oricui altcuiva decat noua insine. Educatia ecologica poate fi o educatie a bunului-simt. Iar daca altfel nu se poate, atunci bunul-simt trebuie invatat la scoala.

De ce vorbim despre cantitate si nu despre calitate? Avem obiective precum pragul de 85% al reusitei la bacalaureat. Dar nu vorbim despre calitate si pregatirea tinerilor pentru viata reala, despre continutul orelor, despre standardul examenelor, despre atragerea elevilor catre procesul de educatie, despre stimularea autentica a profesorilor pentru a performa.

Ni se propun noi legi pentru educatie, dar ne lipseste un plan care sa transforme scoala intr-un mediu sigur, sa-i ajute pe profesori sa-si recastige autoritatea si pe elevi, sa-si regaseasca interesul pentru invatatura, sa simplifice viata studentilor prin modernizarea caminelor si sa le ofere sprijin material real pentru studii. Invatamantul romanesc nu are nevoie de noi schimbari, ci de normalitate.

Daciana Sarbu (PSD) europarlamentar

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite