IT&C
Comertul online: intre 30% si 50% crestere de sarbatori
Vanzarile online din perioada sarbatorilor de iarna pot creste cu 30% fata de veniturile medii inregistrate in mod normal de site-urile de comert online, potrivit unui comunicat Gecad ePayment, integrator de solutii pentru comert electronic. Vanzarile eMAG.ro, cel mai mare magazin de comert online din Romania, vor depasi, potrivit estimarilor companiei, pragul de zece milioane de euro pe luna, in perioada sarbatorilor de iarna. PCFun.ro, unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata online, detinut de omul de afaceri Marius Ghenea, estimeaza o dublare a vanzarilor fata de trimestrul trei al acestui an, in sezonul cadourilor. Anul trecut, in perioada noiembrie-decembrie, media lunara a cumparaturilor cu plata online, prin card, in magazinele care folosesc solutia ePayment, a crescut cu 10%, se mai precizeaza in comunicat. (I.C.)
ENERGIE
Electrica, afaceri de 1,4 mld. euro la noua luni
Electrica, cel mai mare distribuitor si furnizor de energie de pe piata locala, a inregistrat, in primele noua luni ale anului, o cifra de afaceri consolidata de 4,76 miliarde lei (1,4 mld. euro), mai mare cu 11% fata de nivelul din perioada similara din 2006, si a obtinut un profit brut de 174,4 milioane de lei (52,2 mil. euro), in scadere cu 43,4%. Estimarile companiei pentru anul 2007 vizeaza realizarea unei cifre de afaceri de 6,4 miliarde lei (circa doua mld. euro), in crestere cu 7% fata de anul trecut. Celelalte patru filiale ale Electrica au trecut in proprietate privata in perioada 2004-2005, fiind preluate de grupul italian Enel (care a achizitionat Electrica Banat si Electrica Dobrogea), compania ceha CEZ (Electrica Oltenia) si grupul german E.ON (Electrica Moldova). Enel a semnat, in luna iunie, contractul de privatizare a Electrica Muntenia Sud, cea mai mare filiala a Electrica, prin care grupul italian va prelua 67,5% din actiunile companiei. (O.C.)
IT&C
Internetics demareaza astazi
Festivalul industriei online, Internetics 2007, incepe astazi la Bucuresti si se va incheia in seara zilei de joi, 1 noiembrie, cu premierea lucrarilor castigatoare in competitiile Web Space, Web Promo si Web Graphic. Prima zi de festival are in agenda seminarii despre comunicarea pe Internet si promovarea companiilor prin campanii digitale. In a doua zi de festival, vor primi premii cei care s-au detasat din randurile celor 160 de concurenti, ce au inscris in festival 350 de lucrari, pentru cele trei competitii. Jurizarea festivalului a avut loc in perioada 8-26 octombrie. (A.D.)
Dezbatere
Apel pentru imigratia controlata
Importul de forta de munca straina poate fi o solutie rapida la actuala criza de personal de pe piata locala, potrivit Oficiului Roman pentru Imigrari (ORI). In acest sens, institutia a deschis o serie de dezbateri publice pe tema “Imigratia controlata, o alternativa la deficitul fortei de munca existent in Romania?” Patronatele, prezente la prima conferinta din aceasta serie, estimeaza o crestere a solicitarilor facute de angajatori privind eliberarea de autorizatii de munca pentru muncitorii straini. Potrivit directorului general al ORI, Vasile Dragoi, institutia incearca sa vina in sprijinul angajatorilor care doresc sa angajeze muncitori straini, prin masuri de reducere a birocratiei si simplificare a procedurilor.
Astfel, durata de procesare a cererilor pentru obtinerea autorizatiei de munca a fost redusa la 30 de zile, iar taxele angajatorilor au fost diminuate de la 450 de euro la 200. (R.I.)
Estimare
Leasingul BRD - crestere de 81%
ALD Automotive Romania, divizia de leasing operational a BRD-Groupe Societe Generale, estimeaza pentru 2008 o cifra de afaceri de 15-20 milioane de euro, in crestere cu pana la 81% fata de nivelul previzionat pentru acest an, a declarat directorul general al companiei, Philippe Valigny. “Pentru sfarsitul anului viitor, dorim sa ne crestem flota de masini la circa 4.000 de unitati, fata de 3.000 de unitati, cat vom avea la finalul acestui an.
In aceste conditii, estimez o crestere a cifrei de afaceri la 15-20 milioane de euro, fata de nivelul de 11 milioane de euro, cat vom inregistra in acest an”, a declarat, ieri, agentiei Mediafax, la finalul seminarului “Outsourcing: costuri si beneficii”, directorul general al ALD Automotive. Anul trecut, ALD Automotive a consemnat un profit net de 1,9 milioane de lei si o cifra de afaceri de 14,5 milioane de lei (circa 4,2 milioane de euro), conform datelor publicate de Ministerul Economiei si Finantelor. (D.P.)
Agricultura
Decizia CE privind clauza, in noiembrie
Comisia Europeana va lua o decizie privind aplicarea clauzei de salvgardare in agricultura pentru Romania cel mai probabil la 27 noiembrie, a spus, ieri, comisarul european Ludovic Orban. “Decizia CE va fi bazata 100% pe realitatea din teren. Daca sistemele informatice vor fi operationale si daca Romania va indeplini conditiile cerute, decizia va fi pozitiva. Daca nu, nu. (...) Cel mai probabil, o decizie va fi luata in colegiul CE din 27 noiembrie”, a afirmat Orban. Comisarul european s-a intalnit, ieri, cu ministrul Agriculturii, Dacian Ciolos, una dintre temele discutiei fiind clauza de salvgardare. (Mediafax)
Rezerve
Rusia cere Arctica de la ONU
Rusia va face, pana la sfarsitul anului, o cerere oficiala la Natiunile Unite in legatura cu uriasele bogatii minerale de pe fundul Oceanului Arctic, a declarat ministrul Resurselor Naturale din Rusia, potrivit Reuters. Rusia afirma ca o mare parte din fundul Oceanului Arctic ar trebui sa apartina Moscovei, deoarece suprafata este de fapt o extensie a tarmului continental siberian. Publicatia Russkaya Sluzhba Novosti l-a citat pe ministrul Resurselor Naturale Yuri Trutnev, spunand intr-un interviu ca Rusia ar trebui sa depuna cererea la Natiunile Unite, in acest an. “Nu putem incepe exploatarea economica a acestui teritoriu, care se afla in afara granitelor Rusiei, fara acordul celorlalte tari, fara acordul Natiunilor Unite”, a spus Trutnev. (A.G.)
Diplomatie
Vicepresedintele PE critica Romania
Vicepresedintele Parlamentului European, socialistul spaniol Miguel Angel Martinez Martinez (foto), a sugerat, in timpul unei vizite la Chisinau, ca Romania este partial responsabila pentru “carentele” din relatia cu Republica Moldova, pentru ca “nu exista o recunoastere a frontierelor intre doua tari vecine”. Tensiunile din relatiile moldo-romane au constituit unul dintre subiectele discutate de catre Martinez, la Chisinau, cu oficialii moldoveni. “Trebuie sa le spunem prietenilor nostri romani ca problema nu este una doar intre Romania si Republica Moldova, ci este, de asemenea, o problema a Uniunii Europene si a Republicii Moldova, a spus vicepresedintele PE. (NewsIn)
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.