money.ro
Actualitatemoney.ro

NewsIn: Premierul Emil Boc a cerut sindicatelor să accepte îngheţarea salariilor timp de 6 luni

Publicat la 03.02.2009, 12:09:26

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
NewsIn: Premierul Emil Boc a cerut sindicatelor să accepte îngheţarea salariilor timp de 6 luni

Premierul a cerut luni seară sindicatelor să accepte un moratoriu pe 6 luni privind creşterile salariale din sectorul bugetar, însă liderii sindicali au acceptat o amânare a creşterii acestora până în luna mai, cu condiţia acordării unui "bonus" peste creşterea de 5% anunţată iniţial de Guvern.

"Premierul dorea să ne impună un moratoriu pe 6 luni în ce priveşte creşterile salariale şi a motivat această măsură prin faptul că nu are date concludente legate de evoluţia crizei. Noi i-am spus că suntem de acord cu o amănare de 4 luni a creşterilor salariale dacă acceptă ca majorările salariilor bugetarilor să fie mai mari decât inflaţia prognozată pentru acest an. A acceptat acest lucru şi urmează să renegociem creşterea salariilor după 15 aprilie", a declarat marţi, pentru NewsIn, preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu.

Dacă situaţia economică nu se va îmbunătăţi în următoarele luni, salariile ar urma să crească din luna mai cu 3% şi cu 2% în luna octombrie, a spus liderul sindical.

"La negocierile care vor avea loc între 15 aprilie şi 1 mai noi vom încerca să obţinem o creştere medie a salariilor de 10%, însă procentul va fi stabilit în funcţie de evoluţia economică de la acea dată", a afirmat Petcu.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite