De asemenea, compania estimează pentru 2009 o producţie de 5,770 miliarde metri cubi gaze, în scădere cu 1,27% faţă de producţia de anul trecut, au mai menţionat reprezentanţii companiei.
Al doilea mare producător de gaze naturale din ţară, Petrom, a înregistrat anul trecut o producţie în scădere cu 3% faţă de anul anterior, de 5,553 miliarde metri cubi, din cauza limitărilor din reţeaua de transport a gazelor, a întreruperilor temporare a activităţilor unor consumatori industriali, dar şi din cauza numărului mic de sonde noi săpate.
Romgaz şi Petrom produc anual cumulat aproximativ două treimi din necesarul de gaze al ţării.
Compania Petrom este controlată de Grupul OMV din Austria. Petrom are activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie şi exploatează rezerve dovedite de petrol şi gaze, având totodată circa 550 de staţii de distribuţie carburanţi în România.



