În şedinţa de tranzacţionare de miercuri, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-a dublat, la 15,20 milioane lei (3,59 milioane euro), comparativ cu nivelul consemnat în şedinţa precedentă, de 7,38 milioane lei (1,73 milioane euro).
"Am observat că piaţa autohtonă nu a urmat tendinţa de creştere a pieţelor externe, ci din contră au apărut vânzători. Cred că principala cauză a acestei divergenţe este perspectiva asupra României în acest moment, care se vede destul de rău mai ales din afară", a declarat pentru NewsIn Gabriel Necula, broker la Prime Transaction.
"Probabil că atât investitorii străini, cât şi cei români văd lucrurile destul de negre acum şi atunci trec pe partea de vânzare, pentru că se aşteaptă la mai rău atât pe piaţa de capital, cât şi în economia reală", a adăugat Necula.
Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat marţi că a redus din nou estimarea privind creşterea produsului intern brut al României în 2009, de la 3% cât prognoza în noiembrie 2008 la 1%, pe fondul agravării recesiunii în ţările dezvoltate şi a încetinirii activităţii în cele emergente.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scăzut cu 2,42%, până la 2.284,90 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a coborât cu 2,75%, până la 1.515,20 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a pierdut 3,71%, până la 10.435,76 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a scăzut cu 1,51%, până la 4.604,17 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 2,90%, până la 218,40 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a pierdut 1,36%, până la 327,07 puncte.
Bursele europene creşteau puternic la ora închiderii Bursei de la Bucureşti, pe fondul scumpirii titlurilor bancare.
Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, creştea cu 2,45%, până la 4.297,09 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, urca cu 3,87%, până la 4.490,89 puncte.Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC 40, câştiga 3,16%, până la 3.047,93 puncte.
Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au atras cea mai mare lichiditate în şedinţa de miercuri, de 3,27 milioane lei, iar preţul lor a scăzut cu 5,49%, până la 0,775 lei. De asemenea, a fost realizată şi o tranzacţie specială (deal) cu 2,25 milioane de acţiuni TLV, de 1,69 milioane lei.
"Banca Transilvania este în continuare destul de penalizată, pentru că investitorii iau în calcul în primul rând perspectiva asupra băncii", a explicat brokerul de la Prime Transaction.
Titlurile BRD SocGen (BRD) s-au depreciat cu 4,44%, până la cotaţia de 6,45 lei, în urma unor schimburi de 1,18 milioane lei.
Titlurile Erste Bank (EBS) s-au scumpit cu 5,21%, până la preţul de 50,50 lei, pe o lichiditate de 773.500 lei, în vreme ce tranzacţiile cu acţiuni SIF Banat-Crişana (SIF1) au însumat 762.600 lei, iar titlurile s-au depreciat cu 2,29%, până la 0,47 lei.
Preţul titlurilor Azomureş (AZO) a crescut cu 14,61%, la 0,204 lei, pe fondul unor schimburi de 745.500 lei, iar acţiunile SIF Moldova (SIF2) au captat o lichiditate de 709.800 lei şi s-au depreciat cu 8,67%, până la 0,411 lei.
Schimburile cu acţiuni SIF Transilvania (SIF3) au totalizat 488.200 lei, iar titlurile s-au ieftinit cu 1,18%, până la 0,251 lei, în timp ce acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au pierdut 1,9%, ajungând la 0,464 lei, pe fondul unei lichidităţi de 483.100 lei.
Titlurile Petrom (SNP) s-au depreciat cu 0,61%, ajungând la 0,164 lei, pe o lichiditate de 476.200 lei, în vreme ce tranzacţiile cu acţiuni SIF Muntenia (SIF4) au însumat 297.500 lei, iar titlurile s-au ieftinit cu 4,67%, până la 0,51 lei.
Pe piaţa obligaţiunilor au fost transferate circa 3.200 de titluri emise de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (IBRD09), pentru suma totală de 3,08 milioane lei. Ultimele tranzacţii au fost realizate la un preţ egal cu 95,35% din valoarea principalului. (NewsIn)
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.