Premierul Nicolae Ciucă a reacţionat, miercuri, în şedinţa de Guvern, după decesele de la Târgu Mureş şi Cluj-Napoca, din cauza infecţiilor nosocomiale, el cerând Ministerului Sănătăţii ca până la finele săptămânii viitoare să-i prezinte situaţia şi concluziile concrete legate de această problemă a infecţiilor din spitale.
”Un subiect oarecum, nu oarecum, este un subiect delicat, este vorba despre un subiect din domeniul sănătăţii. Din păcate, la Târgu Mureş au fost anunţate cinci decese la Spitalul Judeţean din cauza infecţiilor nosocomiale. De asemenea, patru bebeluşi au decedat la Cluj Napoca, se pare că din aceeaşi cauză”, a spus premierul Nicolae Ciucă, citat de News.ro.
”Cer Ministerului Sănătăţii ca până la finele săptămânii viitoare să-mi prezinte situaţia şi concluziile concrete, punctual şi la nivel naţional, legate de această problemă a nosocomialelor, care, din păcate, nu este doar o problemă reală, este şi una cu istoric”, a arătat premierul.
Nicolae Ciucă a cerut un plan naţional de combatere a infecţiilor nosocomiale în spitale.





