"Putem să gândim un alt sistem de plată a medicilor, să schimbăm salarizarea, să nu-i mai lăsăm pe medici şi asistenţi să fie bugetari, să nu mai fie în grila de salarizare bugetară. Eu nu cred că locul lor este acolo. Să facem un sistem prin care competenţa şi profesionalismul medicilor să fie citeriile fundamentale prin care ei să fie plătiţi. Avem deja un draft la acest proiect de lege, pe care îl vom transmite spre consultare Colegiului Medicilor", a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
El a precizat că, probabil, la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie ar putea avea forma finală a proiectului de lege, pe care să o supună dezbaterii publice.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a recunoscut că atât timp cât medici sunt undeva la sfârşitul grilei de salarizare, este dovada că "de la început s-a pornit cu lipsă de respect faţă de această categorie". Ea a precizat că medicii au numeroase probleme nu numai salarizarea, nu au aparatura de care au nevoie, iar în unele spitale sunt condiţii precare de igienă.
Ministrul Muncii a adăugat că este normal ca salarizarea medicilor să nu se mai facă la fel ca pentru funcţionarul de la ghişeu, însă a subliniat că trebuie "să avem grijă cu salarizarea după competenţă".
Din 2007 până în prezent, aproximativ14.000 de medici români au ales să profeseze în altă ţară. Numai anul trecut au plecat din România mai mult de 2.400 de specialişti.


