Președintele Nicușor Dan i-a felicitat luni pe aleșii locali confirmați prin votul de duminică exprimat de cetățeni.
Felicitări adresate primarului general ales și celorlalți reprezentanți locali
„Felicitări și succes aleșilor locali confirmați prin votul de ieri al cetățenilor. E regula de bază a democrației: cetățenii au întotdeauna dreptate, iar opiniile și le exprimă prin vot”, a scris șeful statului pe pagina sa de Facebook.
Nicușor Dan l-a felicitat pe Ciprian Ciucu pentru alegerea în funcția de primar general al Capitalei și i-a urat succes.
„Felicitări și succes lui Ciprian Ciucu. Un oraș complex, restanțe deja istorice și o relație complexă cu celelalte autorități ale statului. Bucureștenii au ales un primar, trebuie să-i dăm acum mijloacele de a guverna orașul. Este obligatorie punerea în practică a referendumului de anul trecut: distribuția taxelor și impozitelor bucureștenilor la nivelul Consiliului General, nu la Parlament, și toate autorizațiile la primarul general, nu la sectoare, pentru o unică responsabilitate pe urbanism”, a precizat președintele.





