Preşedintele României, Nicuşor Dan, a participat duminică, la Chişinău, la evenimentul „Marea Dictare Naţională”, organizat cu ocazia Zilei Limbii Române. În discursul său, șeful statului a propus ca această inițiativă să fie replicată și în România, ca un mod de a celebra și consolida unitatea lingvistică.
„Sunt deosebit de onorat să fiu alături de dumneavoastră aici. Mulţumesc, doamna preşedinte, pentru invitaţie. Ştiţi că, începând din 2011, această zi este celebrată oficial şi în România, iar poate n-ar fi rău să copiem şi noi «Marea Dictare Naţională». Am putea începe chiar cu clasa politică”, a afirmat Nicuşor Dan, stârnind zâmbete în rândul celor prezenți.
Declarațiile lui Nicușor Dan
Preşedintele a subliniat că moldovenii au oferit un exemplu lumii întregi prin lupta dusă pentru păstrarea limbii române, în pofida presiunilor istorice.
„M-am născut şi am făcut şcoala în limba română. Pentru mine a fost un dat. Dumneavoastră însă aţi arătat lumii întregi că limba poate fi apărată chiar şi atunci când este pusă la încercare. Acum sunteţi, din nou, un exemplu – pentru Europa şi pentru lumea democratică – prin modul în care apăraţi valorile în faţa aceloraşi tipuri de presiuni. Dovediţi că sunteţi mai europeni decât europenii şi că locul vostru este în Uniunea Europeană”, a spus acesta.






