Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că va sesiza DNA pentru nereguli depistate la Clubul Sportiv Municipal (CSM București) în urma unei verificări a Corpului de Control ce a vizat activitatea CSM în perioada 2017-2022. Conform primarului, este vorba despre acordarea de prime în valoare totală de 1.076.330 de lei unor angajați care nu aveau dreptul la acești bani.

Nicușor Dan spune că în urma verificărilor au fost constatate următoarele nereguli:

În urma neregulilor administrative găsite, a fost sesizată comisia de disciplină și au fost dispuse măsuri de remediere a situației, iar Nicușor Dan spune că va sesiza DNA.

Nicușor Dan a înlocuit-o pe Gabriela Szabo de la conducerea CSM București în luna iunie

În 3 iunie, primarul Capitalei a anunțat că a demis-o pe Gabriela Szabo de la conducerea CSM București, spunând că principalul motiv este legat de rezultatele slabe înregistrate de clubul sportiv bucureștean în ultima perioadă.

Tot atunci, el a anunțat că trimite Corpul de control să facă verificări la CSM București.

Reacția Gabrielei Szabo după ce a fost înlăturată de la conducerea clubului sportiv

Fosta mare atletă a reacționat atunci printr-un mesaj postat pe Instagram:

Gabriela Szabo fusese numită la conducerea clubului CSM București în iulie 2017 de către primarul de atunci al Capitalei Gabriela Firea.