Nicușor Dan a declarat, vineri, după reuniunea Consiliului European, că Uniunea Europeană va contracta un împrumut în valoare de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, explicând mecanismul prin care va fi acordat acest sprijin financiar, transmite Agerpres.
Nicușor Dan și negocierile din Consiliul European
Președintele a explicat că este vorba despre un împrumut pe care Uniunea Europeană îl contractează pentru Ucraina, urmând ca autoritățile de la Kiev să ramburseze suma după încheierea războiului.
Șeful statului a arătat că, fiind necesar un împrumut la nivelul Uniunii, a fost nevoie de unanimitate, însă trei state, Ungaria, Slovacia și Cehia, au exprimat rezerve privind contribuția lor. Potrivit lui Nicușor Dan, poziționarea acestora a fost „mai mult o chestiune politică decât una tehnică”.
„A fost o politică, o negociere cu aceste trei state care, așa cum am spus, condiția la care au ajuns în urma discuțiilor a fost ca în textul concluziilor să spună că nu contribuie în niciun fel la acest împrumut”, a arătat Nicușor Dan.
Președintele a detaliat că Ucraina va rambursa suma împrumutată atunci când se va termina războiul, iar dobânzile aferente vor fi plătite din bugetul Uniunii Europene.
Referitor la activele ruse înghețate prin sancțiunile UE, Nicușor Dan a precizat că „pentru o folosire directă, discuțiile sunt în curs, pe de altă parte ele sunt și o armă în mâna Uniunii Europene în negocierile care au loc pe multiple planuri”.
Totodată, șeful statului a adăugat că, în discuțiile din Consiliul European privind Cadrul Financiar Multianual 2028–2034, a fost conturată o formă mult mai flexibilă.




