money.ro
Piețe financiareMoney.ro

NNDKP numeşte doi parteneri şi şase asociaţi seniori

Publicat la 10.01.2011, 09:59:42

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
NNDKP numeşte doi parteneri şi şase asociaţi seniori

Noii asociaţi seniori ai casei de avocatură NNDKP sunt Irina Alexa (specializată în tranzacţii imobiliare), Adriana Celea (coordonatorul biroului NNDKP de la Craiova), George Trandafir (cu expertiză în infrastructură şi PPP), Marius Ezer, Cristian Militaru şi Valeriu Mina (specialişti în litigii).

Astfel că, echipa NNDKP are acum 17 parteneri şi 97 de avocaţi, cărora li se adaugă 28 de consultanţi.

 

Cine sunt noii parteneri ai NNDKP

Luminiţa Dima are 13 ani experienţă în domeniul dreptului muncii din România. Aria sa de expertiză include negocierea, încheierea şi punerea în executare a contractelor colective de muncă, redactarea regulamentelor şi politicilor interne, implementarea procedurilor legale privind încetarea contractelor de muncă, a procedurilor de reorganizare / concediere colectivă şi redactarea unor analize de due diligence cu privire la relaţiile de muncă. Luminiţa Dima s-a alăturat echipei NNDKP în 2007. Este absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi are o diplomă postuniversitară în dreptul afacerilor şi al relaţiilor de cooperare internaţionale. Luminiţa Dima este membru al Baroului Bucureşti, doctor în dreptul muncii şi lector la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti.

 

Radu Damaschin este avocat pledant cu experienţă în soluţionarea litigiilor. Radu Damaschin acordă asistenţă şi reprezentare clienţilor în legătură cu dispute privind probleme de răspundere contractuală, proceduri de faliment, obligaţii fiscale şi proceduri de licitaţie publică, precum şi în dispute referitoare la aspecte imobiliare şi dispute administrative. Avocatul s-a alăturat echipei NNDKP în 2003. Radu Damaschin este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi are o diplomă de studii postuniversitare în drept privat, obţinută în cadrul aceleiaşi universităţi. Radu Damaschin a urmat cursurile de specializare organizate de Academy of American and International Law, Centrul de Drept American şi Internaţional din Plano, Texas şi este membru al Baroului Bucureşti.

 

Cine sunt noii asociaţi seniori ai casei de avocatură NNDKP

 

Irina Andreea Alexa s-a specializat în redactarea şi negocierea contractelor de construire, evaluarea pretenţiilor formulate în baza contractelor FIDIC, aspecte de urbanism, analiză de due diligence cu privire la proiectele imobiliare, aspecte de autorizare legate de infrastructură, energie şi proiecte de construcţii miniere.

 

Principalele arii de specializare ale Adrianei Alina Celea includ soluţionarea disputelor, reprezentarea societăţilor locale şi internaţionale în faţa instanţelor în legătură cu aspecte de drept civil, drept comercial, drept administrativ şi dreptul muncii.

 

Expertiza lui Marius Ezer vizează soluţionarea disputelor, specializându-se în proceduri de insolvenţă care au ca obiect recuperarea datoriilor. Aria sa de expertiză include dispute comerciale legate de evaluarea şi gestionarea conflictelor legate de facilităţi de credit contractate în vederea dezvoltării proiectelor imobiliare, îndeplinirea şi punerea în executare a contractelor de închiriere şi dispute civile având ca obiect cereri de restituire a proprietăţilor.

 

 

Cristian Sorin Militaru asigură reprezentarea clienţilor (societăţi locale şi internaţionale) în faţa instanţelor, în legătură cu aspecte de drept civil, dreptul falimentului, drept comercial, dreptul muncii şi drept administrativ. De asemenea, Cristian Militaru are expertiză în domeniul dreptului sănătăţii şi al securităţii în muncă, în special în domeniul construcţiilor, incluzând cauze care au ca obiect accidente de muncă.

 

Expertiza lui Valeriu Mina vizează soluţionarea disputelor judiciare şi a celor arbitrale, dar şi soluţionarea pe cale extrajudiciară a diverselor probleme litigioase. Valeriu Mina asigură reprezentarea clienţilor în diverse domenii de practică, precum dreptul comercial, administrativ, civil şi penal, procedura insolvenţei, privatizări, proceduri de executare silită. De asemenea, aria sa de expertiză include cauze civile care au drept obiect disputarea drepturilor de proprietate publică şi privată.

 

George Trandafir a dobândit experienţă în dreptul contractelor, dreptul societăţilor comerciale şi drept comercial general. În prezent, principala sa arie de practică este reprezentată de domeniul achiziţiilor publice şi parteneriatul public-privat. George Trandafir s-a specializat de asemenea în domeniul tranzacţiilor imobiliare, fuziunilor, achiziţiilor şi al finanţării de proiecte, ca urmare a activităţii de consultanţă oferite în proiecte derulate pentru importante fonduri de investiţii internaţionale şi investitori privaţi.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite