Navteq ar putea fi una dintre cele mai mari companii achiziţionate de Nokia. Cele două părţi sunt în discuţii de căteva săptămâni, dar este posibil ca acestea să nu ajungă la nici un rezultat în ultimul moment, atât Nokia cât şi Navteq nu au oferit comentarii.

Navteq este văzută ca o bună preluare, de când Tom Tom a oferit în iulie 1,8 miliarde euro pentru unicul rival Tele Atlas.

Nokia a devenit anul trecut ultimul mare producător de electronice de consum care a intrat pe piaţa de navigare auto, alăturându-se astfel, liderului pieţei, compania olandeză TomTom, care deţine peste 50% din sectorul european al acestui tip de servicii.

Noul produs va folosi hărţi digitale elaborate de compania americană Navteq, în timp ce dispozitivul Nokia N95 este folosit tot pentru navigarea auto, fiind echipat cu hărţi produse de compania olandeză Tele Atlas.

Hărţile digitale, Navteq, acoperă deja 60 de ţări pe şase continente, iar cererea este în creştere. Compania are acoperire şi în ţările Singapore, Malaysia, Mexic şi Puerto Rico, urmând să se extindă în Sudul Africii şi Orientul Mijlociu. În prezent, Navteq este interesată sa-şi extindă aria de acoperire şi în zonele rurale.

Sursa: NewsIn