Compania a început o evaluare strategică a Sandoz în octombrie anul trecut, examinând o gamă largă de opţiuni, inclusiv menţinerea afacerii, divizarea sau vânzarea acesteia, după o perioadă prelungită de performanţă scăzută determinată în mare parte de presiunile crescânde ale preţurilor în sectorul medicamentelor fără brevete.
Novartis nu a primit până acum nicio ofertă oficială pentru Sandoz, dar dacă ar apărea vreo ofertă ”foarte atractivă” Novartis ar lua-o în considerare pe deplin, a declarat CEO-ul Vas Narasimhan într-o conferinţă de presă de joi.
Cu toate acestea, ”cazul cel mai probabil – în toate scenariile – este că vom vedea o separare de grup”, a spus el. Deşi se pare că Novartis a atras interes din partea unor investitori, anunţul anunţul separării nu va fi o surpriză, având în vedere că a fost văzută ca un rezultat probabil din cauza condiţiilor proaste de piaţă, inclusv de pe piaţa medicamentelor generice, au spus analiştii.
Separările anterioare ale unor activităţi făcute de compania farmaceutică au creat entuziasm pe termen scurt, având în vedere istoricul solid al acestui procedeu, prin care companiile farmaceutice separate şi-au depăşit companiile-părinte. În acest caz, presiunile competitive din spaţiul generic se vor traduce probabil într-un interes mai mic pe termen scurt”, au scris analiştii Citi, într-o notă adresată clienţilor.


