"Nu poți să-i păcălești pe ruși că Deveselu are numai o funcție defensivă"
Publicat la 18.04.2015, 04:25:23
"Nu poți să-i păcălești pe ruși că Deveselu are numai o funcție defensivă, ca o poezie pe care o tot recităm", a spus Baconschi într-o emisiune a postului B1 Tv.
În acest mod, fostul șef al diplomației române a lăsat să se înțeleagă că elementele de la Deveselu (județul Olt) ale scutului american antirachetă vor avea și un rol ofensiv, nu doar defensiv.
După terminarea emisiunii de la B1 Tv, Teodor Baconschi a făcut o precizare pe contul său de Facebook în care susține că declarația sa nu trebuie scoasă din context.
"România Liberă a scos din context ce am spus: am spus că nu putem reduce reacția la Federația Rusă la repetarea poeziei că ”Deveselu are o funcție defensivă”. Rog ziarul, dacă e serios, să prezinte întregul context al declarației", a scris fostul ministru de externe pe rețeaua de socializare.
Ideea că scutul antirachetă are doar un rol defensiv este repetată în mod constant atât de autoritățile SUA, cât și de partenerii europeni din NATO, inclusiv de reprezentanții oficiali ai României.
În schimb, Kremlinul a acuzat în repetate rânduri Statele Unite că își instalează elementele scutului antirachetă prea aproape de granițele Rusiei. Din acest motiv, Rusia se consideră îndreptățită să riposteze, inclusiv militar, împotriva țărilor care vor găzdui elemente ale scutului antirachetă.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
AfD pune Europa pe jar! Alice Weidel vrea Germania în afara EURO și din Schengen

Europa
UE investește 30 de miliarde de euro în fabricile AI ale Europei. România, printre țările implicate

Europa
Ești cetățean european. Cine ți-a luat înghețata? Sau ai mâncat anul trecut mai mult de 7 litri?

Europa
Zeci de mii de morți în Europa din cauza caniculei! Trei țări raportează un bilanț dramatic

Europa
