"Acest centru de instruire şi agrement va fi gata undeva în 2012, întrucât construcţia sa durează 24-30 de luni. Investiţia va fi suportată din fondurile Nuclearelectrica şi va ajunge la aproximativ 30 milioane lei", a spus Ionel Bucur, directorul Centralei Nuclearo-Electrice (CNE) Cernavodă.
Potrivit directorului CNE Cernavodă, contractul de execuţie lucrări a fost semnat în noiembrie 2007.
"Beneficiarul centrului este Consiliul Local Cernavodă. Până în prezent, s-au demolat şi s-au îndepărtat ruinele rămase de la fosta fabrică de ciment", a adăugat Ionel Bucur.
Acest proiect face parte din "Programul social de urgenţă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă din oraşul Cernavodă şi ale personalului de execuţie şi exploatare a CNE Cernavodă", program aprobat prin Hotărârea Guvernului României/1991.
Astfel, în cadrul aceluiaşi program, au fost construite mai multe lucrări, recepţionate la sfârşitul anului 2008: două licee (unul cu profil teoretic şi unul cu profil energetic nuclear), un spital şi un dispensar policlinic, o cantină (transformată în magazin alimentar), o grădiniţă, o staţie de apă potabilă, o staţie de epurare a apelor uzate şi reziduale, reţeaua de termoficare între incinta CNE şi punctele termice din oraş, patru puţuri de apă potabilă, un ansablu de locuinţe format din 98 de apartamente.
De asemenea, au fost asfaltate şi modernizate câteva străzi şi a fost construit un acces rutier la staţia CF Cernavodă-Pod şi la autostrada Feteşti-Cernavodă, peste canalul Dunăre-Marea Neagră.
Producătorul de electricitate Nuclearelectrica are în prezent circa 2.200 de angajaţi. Dintre aceştia, circa 1.700 sunt cei de la cele două unităţi nucleare de la Cernavodă.
Nuclearelectrica, deţinută de stat, este al doilea mare producător de energie electrică din ţară, acoperind circa 18% din necesarul de energie electrică, după Hidroelectrica şi înaintea celor trei complexuri energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari şi Craiova).
Nuclearelectrica a fost înfiinţată în 1998 şi deţine cele două unităţi ale Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă şi Fabrica de Combustibil Nuclear de la Piteşti. Reactoarele 1 şi 2 de la Cernavodă au fiecare instalată o putere de circa 700 MW. Alte două reactoare urmează să fie construite şi puse în funcţiune după 2016, cu o putere instalată asemănătoare.
Cele două reactoare folosesc tehnologie de tip CANDU (CANadian-Deuterium-Uranium). Reactorul nuclear este o instalaţie cu ajutorul căreia se controlează reacţia nucleară de fisiune în lanţ, în scopul utilizării energiei termice rezultate. Componentele unui reactor sunt: combustibil nuclear (fascicule de uraniu), moderatorul şi agentul de răcire (care este apa grea, în ambele cazuri, dar cu parametrii diferiţi, la temperaturi şi presiuni diferite).
Nuclearelectrica va construi la Cernavodă un centru de instruire şi agrement, de 30 mil. lei
Publicat la 15.10.2009, 16:49:40
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
