Numărul autorizaţiilor de construcţie eliberate în primele 11 luni ale anului a ajuns la 57.227 de permise, în creştere cu 9,1% faţă de cele emise în perioada similară din 2007, potrivit datelor publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Cele mai importante creşteri în primele 11 luni ale anului în curs au fost în regiunile de dezvoltare: Nord-Est (+1352 autorizaţii), Sud-Muntenia (+1203 autorizaţii) şi Centru (+1071 autorizaţii). În regiunile de dezvoltare Vest şi Sud-Est s-au înregistrat scăderi ale numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale cu 634 autorizaţii şi resectiv 112 autorizaţii.
Potrivit INS, în luna noiembrie 2008, s-au eliberat 4.095 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 27,9% faţă de luna octombrie 2008 şi cu 7,6% faţă de luna noiembrie 2007. Dintre acestea, 61,3% sunt pentru zona rurală, menţinându-se în aceeaşi proporţie ca în perioadele anterioare.
Sursa: NewsIn





