money.ro
Actualitatemoney.ro

O angajată a Băncii Transilvania a furat 520.000 de lei şi 33.000 de euro din conturi

Publicat la 13.09.2010, 20:06:47

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
O angajată a Băncii Transilvania a furat 520.000 de lei şi 33.000 de euro din conturi
Şeful Servicului PR al Băncii Transilvania, Laura Petrehuş, a confirmat, luni, informaţia pentru AGERPRES. Laura Petrehuş a precizat că Banca Transilvania a descoperit fapta angajatei sale şi că tot reprezentanţii BT au sesizat autorităţile. De asemenea, BT a acoperit paguba produsă clienţilor săi.

"BT a fost cea care a descoperit şi a sesizat autorităţile. Banca Transilvania a procedat, totodată, la desfacerea contractului de muncă al respectivei persoane. Fosta angajată a Agenţiei Mihai Viteazu (Cluj-Napoca) a Băncii Transilvania, Mirela Perţe, este cercetată şi arestată preventiv pentru că a intervenit în anumite conturi deschise la unitatea la care îndeplinea funcţia de administrator cont. Prejudiciul a fost imediat acoperit integral de către bancă, aşa încât clienţii au toate economiile intacte. În ceea ce priveşte BT, acesta este un caz absolut izolat", a subliniat Laura Petrehuş

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite