money.ro
Actualitatemoney.ro

O recesiune anticipata

Publicat la 18.05.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
O recesiune anticipata

Scaderile de productie nu sunt mici. Acest lucru este mai clar daca ne referim la faptul ca, fara ajustari sezonale, in QI 2009, comparativ cu QI 2008, economia a scazut cu 6,4%. De ce scade economia? Si de ce scade cu rate asa de mari? Si ceeste de invatat de aici? Multi cred ca recesiunea nu aparea daca nu era criza financiara mondiala declansata de criza locuintelor din SUA.

Dar acest lucru nu este adevarat. Recesiunea putea sa apara, deoarece pentru Romania, ca si pentru multe alte tari, faza ascendenta a intrarilor mari de capital s-a incheiat. Recent, Reinhart si Reinhart au aratat ca frecventa crizelor financiare este direct corelata cu episoadele de intrari mari de capitaluri, simultan, intr-un numar mare de tari. Saptamana trecuta, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, Mugur Isarescu a reluat aceasta tema pe larg, explicand filosofia acordurilor cu UE si FMI.

In principiu, evolutiile care apar in faza ascendenta sau in faza descendenta a intrarilor de capital nu pot fi evitate. Evolutiile tipice in faza ascendenta sunt aprecierea monedei, cresterea preturilor activelor, cresterea prea rapida a creditului, cresteri mari ale PIB, imbunatatirea pozitiilor fiscale, cresterea rezervelor valutare si deteriorari mari ale contului curent. Pe faza descendenta a intrarilor de capital, tendintele amintite se inverseaza. Suntem de ceva timp in aceasta faza. Stiam, deci, ca va fi recesiune, ca moneda se va deprecia (ceea ce la noi s

-a intamplat intre octombrie 2008 si februarie 2009) si ca va fi o reversare a deficitului de cont curent, ca preturile activelor vor scadea etc. Mai mult, cunoscand modul in care politica fiscala si cea salariala au raspuns evolutiilor din faza ascendenta, stiam ca recesiunea va fi semnificativa. Politicile macroeconomice nu pot evita tendintele amintite, dar pot “indulci” pantele acestora, in fiecare faza. Doar ca, in faza ascendenta, tentatia de a accelera tendintele “convenabile” este mare.

La noi, politica de crestere, in termeni reali, a cheltuielilor bugetare si cea salariala au amplificat componentele ciclice ale PIB si intrarile nete, mari, de capital. In final, toate s-au amplificat reciproc, iar cresterea economica a atins niveluri nesustenabil de mari. Asa s-au pus bazele pentru caderi ale PIB relativ mari, precum cele pe care le vedem astazi. Care este lectia? Sa invatam ca vremurile bune nu tin la nesfarsit. Mai mult, trebuie invatat ca intrarile mari de capitaluri nu sunt o aprobare implicita a investitorilor straini pentru amanarea reformelor necesare.

Vorbind despre faza descendenta a intrarilor de capital, cea de acum, lectia este ca evolutiile asociate cu aceasta sunt inevitabile. Nu trebuie sa incercam sa oprim criza. Politicile pot doar sa atenueze evolutiile nefavorabile. Limitele in care se pot face atenuarile sunt prevazute in acordurile incheiate cu UE si FMI. Este tentant, dar si periculos sa se incalce aceste limite. Daca au inteles lectia istoriei, politicienii nu vor incerca sa incalce aceste acorduri si, implicit, limitele.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite