money.ro
Piețe financiareSorin Simon

O sută de angajaţi ai Electrocentrale Deva vor fi disponibilizaţi din septembrie, alţi 200 în 2012

Publicat la 28.07.2011, 09:08:55

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
O sută de angajaţi ai Electrocentrale Deva vor fi disponibilizaţi din septembrie, alţi 200 în 2012

Potrivit directorului Electrocentrale Deva, Tiberiu Borca, Termocentrala Mintia se află într-un program de eficientizare a activităţii.

"Disponibilizarea personalului se face pe un criteriu de evaluare. Au fost luate în calcul persoanele care se află în pragul pensionării şi cei care şi-au manifestat intenţia de a părăsi activitatea. Noi am încercat să identificăm acele posturi care se justifică a fi restructurate şi disponibilizarea se face în acest sens", a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, directorul Electrocentrale Deva, Tiberiu Borca.

Potrivit acestuia, 300 de angajaţi vor pleca de la Termocentrala Mintia, o sută din luna septembrie, iar 200 în cursul anului viitor.

"Cei trei sute de angajaţi ce urmează să îşi piardă locul de muncă vor primi plăţi compensatorii, conform contractului colectiv de muncă", a adăugat Borca.

Directorul termocentralei a spus că, în perioada imediat următoare, vor fi finanţate investiţii la grupurile trei şi patru pentru desulfurare şi denoxare, cu termen de conformare la 31 decembrie 2013.

"Vom anunţa Uniunea Europeană că termenul de conformare va fi respectat după realizarea investiţiilor de mediu, respectiv 24 de luni. În această perioadă societatea va funcţiona cu grupurile cinci, şase şi doi", a declarat Tiberiu Borca.

Potrivit studiilor de fezabilitate, valoarea lucrărilor se ridică la peste 34 de milioane de euro pentru fiecare grup. Majoritatea fondurilor provin de la Uniunea Europeană, aproximativ 20 de milioane de euro pentru fiecare grup, iar restul banilor vor fi obţinuţi de societate prin contractarea de credite bancare.

Guvernul a decis începerea procedurilor de disponibilizare în acest an pentru 1.300 de angajaţi din trei companii energetice controlate de Ministerul Economiei, persoanele concediate urmând să primească, până în 2014, indemnizaţii de şomaj şi venituri de completare.

Decizia a fost luată prin hotărâre aprobată în şedinţa de miercuri a Executivului.

Conform listei aprobate de Guvern, Compania Naţională a Huilei va disponibiliza 900 de angajaţi, Termoelectrica va renunţa la 300 salariaţi, iar

Electrocentrale Deva va concedia 100 de persoane.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite